Consolidarea climatului de siguranță în mediul școlar reprezintă o prioritate națională, atât pentru instituțiile statului cu atribuții în domeniu, cât și pentru reprezentanții societății civile, aplicarea măsurilor structurilor cu responsabilități în creșterea gradului de siguranță școlară fiind integrate în mecanisme de cooperare interinstituțională.
Gradul de siguranță nu se rezumă la incidența unor fapte comise cu violență, ci vizează impactul mai multor factori, cu determinări psihologice, sociale, culturale și economice.
Scopul Campaniei îl reprezentă creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile și / sau infracționalității în mediul școlar și a traficului de droguri.
Află mai multe detalii despre proiectele și campaniile aflate în derulare
La data de 24 octombrie a.c., în municipiul Focșani, în Grădina Publică, polițiștii din cadrul...
1. Denumire campanie: „Harta Ajutorului”- Campanie de prevenire a bullying-ului şi victimizării minorilor – Ediția...
Dacă ești elev și ai fost victima unei fapte antisociale consultă secțiunea Informații Utile!
Secțiune cu materiale de educare si informare
Află mai multe detalii despre activitățile desfășurate pentru siguranța școlară
La data de 24 octombrie a.c., în municipiul Focșani, în Grădina Publică, polițiștii din cadrul...