Sari la conținut

Ziua Porților Deschise la Inspectoratul de Poliție Județean Olt

Desfășurată în: Olt

În data de 24 martie a.c, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a organizat evenimentul „Ziua Porților Deschise” la sediul Poliției Municipiului Slatina. Acest eveniment special s-a desfășurat cu ocazia aniversării a 203 ani de la înființarea Poliției Române și cu prilejul sărbătoririi Zilei Poliției Române, din 25 martie.

În cadrul activității, aproximativ 400 de preșcolari și școlari din județ, alături de cadrele didactice, au avut ocazia să descopere lumea poliției, să interacționeze cu polițiștii și să afle mai multe despre activitatea acestora. Evenimentul a fost structurat în mai multe secțiuni, fiecare destinată să prezinte echipamentele și tehnica folosită de poliție în diverse domenii de activitate.

Printre secțiunile vizitate de micii oaspeți s-au numărat:

  • Poliția Rutieră, cu autospecialele acesteia, inclusiv un Laborator de Siguranță Rutieră, destinat să familiarizeze copiii cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație;
  • Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic, unde au avut loc demonstrații și prezentări despre tehnologia utilizată în prevenirea și combaterea infracțiunilor;
  • Biroul pentru Protecția Animalelor, care a stârnit un mare interes în rândul celor mici.

Un moment deosebit a fost reprezentat de prezența unui echipaj canin, cu un câine polițist de urmă, care a captivat atenția și admirația copiilor.

Polițiștii au fost extrem de receptivi și au răspuns tuturor întrebărilor venite din partea vizitatorilor, explicându-le cu entuziasm importanța misiunii lor și rolul lor în asigurarea siguranței comunității.

La finalul evenimentului, copiii au primit cadouri simbolice – dulciuri, baloane, legitimații de polițist pentru o zi și insigne – pentru a marca această întâlnire specială cu oamenii legii.

Prin evenimente precum acesta, ne dorim să consolidăm legătura dintre polițiști și comunitate și să le arătăm celor mici că poliția este un aliat al lor, mereu alături pentru a le asigura siguranța.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt mulțumește tuturor celor care au participat la această activitate și își exprimă speranța că prin asemenea inițiative va contribui la formarea unui climat de încredere și colaborare între poliție și cetățeni.

Alte activități:

Activități preventive în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ din orașul Balș și comuna Iancu Jianu

La data de 5 martie a.c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu structurile de specialitate, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciul Ordine Publică, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Olt, Poliția orașului Balș, Secția de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au desfășurat o serie de activități preventive în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ din orașul Balș și comuna Iancu Jianu.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente