Etichetă: arad

La sfârșitul săptămânii 19 – 23 februarie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai orașelor Curtici și Sântana și ai Secției 1 Rurală Arad, împreună cu reprezentanții D.G.A.S.P.C  Arad și ai Agenției Naționale Antidrog, au desfășurat câte o activitate preventivă la două școli din județ, precum și într-un cartier din Sântana.

Întâlnirea cu copiii a avut ca teme de discuție viața de școlar, cu problemele specifice vârstei, printre care bullyingul, victimizarea minorilor și absenteismul.

O mare parte din discuție s-a axat pe prevenirea consumului de alcool, tutun și substanțe psihoactive, copiilor fiindu-le explicate efectele asupra sănătății fizice și psihice, pe termen scurt și lung.

Copiii au fost încântați de întâlniri, toată activitatea bazându-se pe un dialog deschis, prin care copiilor li s-a răspuns curiozităților.

Cu sprijinul D.G.A.S.P.C Arad, copiii din cartierul din Sântana au primit pachete, constând în alimente și articole vestimentare, fiind încurajați să meargă la școală, explicându-li-se totodată efectele negative ale absenteismului.

Aceste activități au caracter permanent și se desfășoară atât în județ cât și în municipiu.

Categorii populare
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii - 119

Dacă ești victimă sau suspectezi un caz de violență asupra copilului sună la 119!

Articole recente