Siguranța școlară – prioritate a poliției ieșene

Desfășurată în: Iași

Prin HG nr. 1065 din 28 august 2024 a fost aprobat Panul Național de combatere a Violenței Școlare, un document programatic inter-instituțional creat în scopul creșterii siguranței copiilor în școli, în proximitatea acestora, precum și pe traseele de deplasare la și de la instituțiile de învățământ care stabilește măsuri în sarcina tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu.

Scopul Planului național de combatere a violenței școlare este asigurarea unui mediu sigur, primitor și de susținere pentru toți membrii comunității școlare (antepreșcolari/preșcolari/elevi, personalul școlii și părinți) la nivelul unităților de învățământ, prin implementarea unui sistem complex și unitar de măsuri de prevenire, răspuns și combatere a violenței în unitățile de învățământ preuniversitar din România.

Pentru judeţul Iași măsurile prevăzute sunt transpuse în Planul Teritorial Cadru de acțiune pentru Siguranța Școlară, cu atribuții clare pentru fiecare instituție implicată.

La nivelul I.P.J. Iași sunt responsabilizate  toate structurile de poliție pentru a contribui, în funcție de specificul activităților, la crearea unui mediu sigur pentru elevi și personalul didactic, pe timpul desfășurării activităților educative.

Structurile poliției rutiere vor desfășura activități specifice pe timpul afluirii și defluirii, la și de la cursuri a elevilor și/sau a părinților/însoțitorilor.

Premergător anului școlar, efectivele de poliție rutieră au procedat la verificarea sistematizării rutiere din zona unităților de învățământ, totodată fiind verificate 107 vehicule transport elevi. Cu această ocazie, șoferilor le-au fost reamintite aspecte referitoare la legislația rutieră, precum și despre conduita în trafic, fiind verificate documentele și avizele necesare efectuării transportului de elevi.    

Structurilor de ordine publică le revin atribuții de verificare a modului de asigurare a pazei și protecției, asigurarea ordinii și siguranței publice prin includerea școlilor în itinerariile de patrulare și prin intervenția în cazul producerii de evenimente.

De asemenea, pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar este desemnat un polițist responsabil, care relaționează permanent cu cadrele didactice cu privire la incidentele de natură penală/contravențională.

Polițistul desemnat participă la ședințele Grupului de acțiune constituit la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, în vederea adaptării măsurilor necesare pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar.

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară și Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității vor desfășura, pe de o parte, activități preventive cu minorii și cu părinții/ reprezentanții legali ai acestora.

Pe de altă parte, se va avea în vedere și interacțiunea cu specialiștii care relaționează cu minorii, prin natura profesiei lor, deoarece personalitatea minorilor este în plină formare, sunt vulnerabili la riscuri, fiind mult mai receptivi la recomandări, decât la mesaje imperative.

Astfel, în anul școlar 2023-2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au fost derulate 15 proiecte și campanii de prevenire a criminalității (inițiate la nivel național sau local), ce au vizat și mediul școlar, dintre care enumerăm:

Campania Națională pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar ,,Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!” (Campanie Națională inițiată de Direcția Siguranța Școlară)

R.E.S.P.E.C.T. – Offline și online (Responsabilitate. Educație. Siguranță. Prevenție. Emoție. Comunicare. Toleranță)

Campania „Siguranța în școli” – Campanie Națională inițiată de Direcția Siguranța Școlară

Școala Siguranței Tedi – vizează siguranța personală și educația rutieră

Plecatul de acasă nu e o soluție – vizează prevenirea delincvenței juvenile

În cadrul acestora, precum și a unor acțiuni punctuale, au fost organizate un număr de 2.056 de activități preventiv – informative în mediul școlar, având circa 96.629 de beneficiari (elevi, cadre didactice și părinți). Față de anul precedent, acestea au crescut cu 425 de activități informativ – preventive și cu 20.518 beneficiari.

În cursul anului școlar 2024-2025 polițiștii ieșeni vor derula activități specifice pe două direcții de acțiune:

  • continuarea acțiunilor preventive în cadrul proiectelor/campaniilor aflate deja în faza de implementare și inițierea altor demersuri de acest gen care vizează siguranța elevilor;
  • continuarea și dezvoltarea de activități preventive în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Iași (A.N.A – CRPECA Iași, ANITP – Biroul Iași., IJJ Iași etc.).

Demersurile și activitățile educativ-preventive vor fi adaptate specificului vârstei mecanismelor cognitive și caracteristicilor psiho-individuale ale elevilor și vor fi abordate tematici de natură juridică, dintre care exemplificăm următoarele:

  • Prevenirea infracțiunilor comise cu violență
  • Prevenirea Bullying-ului/cyberbullying-ului
  • Prevenirea consumului de substanțe interzise
  • Prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase
  • Prevenirea traficului de persoane
  • Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului Răspunderea penală/contravențională a minorilor

Alte activități:

Campania ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.” desfășurată de polițiștii ieșeni în școli

Campania pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar inițiată de I.G.P.R. ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.” are ca scop creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și/sau infracționalității în mediul școlar și a traficului și consumului de droguri.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente