La data de 07 martie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Brăila – Biroul Siguranța Școlară a desfășurat o serie de activități în cadrul Campaniei pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar ”Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”, în parteneriat cu Școala Gimnazială Gemenele din județul Brăila.
Campania se înscrie în demersul inițiat la nivel național de Inspectoratul General al Poliției Române prin Direcția Siguranța Școlară și Ministerul Educației, presupune realizarea unei serii de activități în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în perioada ianuarie – iunie 2024, precum și realizarea unui concurs cu tema ”Siguranța Școlară”, în perioada ianuarie – martie 2024.
La nivelul județului Brăila, Campania se implementează de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, prin grija Biroului Siguranța Școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila în cinci unități de învățământ preuniversitar.
Întâlnirea polițiștilor cu elevii Școlii Gimnaziale Gemenele a adus în atenție principalele reglementări pe care copiii trebuie să le cunoască pentru a beneficia și contribui la un mediu școlar sigur, ferit de violență verbală, fizică sau psihologică, precum și modalitatea în care acestea pot fi aduse la cunoștința persoanelor responsabile cu asigurarea climatului optim procesului educativ. Totodată, polițiștii au felicitat elevii care s-au implicat activ în realizarea concursului din cadrul campaniei și au identificat mesaje și logo-uri pe tema siguranța școlară.