„Școala altfel” cu polițiștii din Dolj la Colegiul Naţional “Carol I” din Craiova

Desfășurată în: Dolj

În data de 9 ianuarie, aproximativ 1300 de elevi ai Colegiului Naţional “Carol I”, din municipiul Craiova, au fost vizitați de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Activitatea a avut loc în cadrul Programului Național „Școala Altfel”, ocazie cu care poliţişti din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier, Serviciul Criminalistic, Secția 1 Poliție Craiova şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale   au desfășurat o activitate educativă la care au participat aproximativ 1300 de elevi de ciclu primar, gimnazial şi liceal, dar şi 57 de cadre didactice.

Un accent important a fost pus pe prevenirea violenței în unitățile de învățământ, elevilor fiindu-le prezentate recomandări în scopul reducerii riscului de victimizare și devenire a unor subiecți pasivi ai infracțiunilor comise cu violență. Astfel, elevii au înțeles că unul dintre cele mai importante drepturi pe care le avem este dreptul de a nu fi discriminați, dar totodată și responsabilitatea de a nu-i discrimina pe ceilalți.

Poliţiştii rutieri le-au prezentat elevilor regulile de circulație și importanța abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea implicării acestora în evenimentele rutiere, precum și autospecialele de poliție.

Criminaliştii le-au explicat modul în care laboratorul mobil le permite descoperirea şi ridicarea amprentelor sau altor tipuri de urme şi realizarea de portrete robot, iar luptătorii Serviciul pentru Acţiuni Speciale au organizat o expoziţie cu armamentul aflat în dotarea poliţiştilor. Cu această ocazie a fost prezentat şi „roboţelul pirotehnic”, un dispozitiv performant de detectare a explozivilor şi de dezamorsare a bombelor.

De asemenea, poliţişti ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu reprezentanți ai Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Dolj le-au prezentat elevilor claselor liceale efectele dăunătoare asupra sănătăţii și calității vieții umane în ceea ce priveşte consumul de droguri sau de substanțe interzise, fiind folosiţi şi ochelarii care simulează efectele consumului de substanţe psihoactive.

Alte activități:

Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat în data de

Sari la conținut