Rezultatele obținute de reprezentanţii M.A.I. din Argeș, în prima săptămână de școală

Desfășurată în: Argeș

Siguranţa copiilor constituie o prioritate pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru îmbunătăţirea şi menţinerea climatului de siguranţă în şcoli şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ, poliţiştii, jandarmii și pompierii au desfăşurat activităţi specifice, educativ-preventive și de verificare.

Activităţile s-au desfășurat în baza unor planuri, ce au vizat mai multe aspecte,  având drept scop asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în unităţile de învăţământ, în vederea creşterii gradului de siguranţă al elevilor și al cadrelor didactice, dar și siguranța celor mici, atât în viața reală, cât și în mediul on-line.

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș:

În această săptămână, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în mediul școlar, au fost mobilizați peste 1.000 de polițiști argeșeni, de ordine publică, rutieră, proximitate, siguranță școlară și prevenire.

Aceștia au desfășurat activități de verificare a infrastructurii școlare, a mijloacelor de protecție, a sistematizării rutiere, a mijloacelor de semnalizare în apropierea unităților de învățământ și a valabilității documentelor microbuzelor destinate transportului de elevi, pentru începerea în bune condiţii a cursurilor școlare.

Totodată, au asigurat o prezență activă, în cadrul festivităților de deschidere a anului școlar.

Zilnic, peste 100 de patrule, atât în mediul rural, cât și în mediul urban, au asigurat ordinea și liniștea publică în apropierea unităților de învățământ.

De asemenea, au fost desfășurate, de către polițiști, 19 activități preventiv- informative, ce au avut drept beneficiari aproape 400 de persoane (elevi, cadre didactice, părinți).

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității Argeș au desfășurat activități preventive, în locurile aglomerate, în zona centrelor comerciale, unde s-au întâlnit cu părinți, bunici și copii, cărora le-au transmis recomandări cu privire la comportamentul preventiv acasă, pe stradă și în trafic, despre interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupul de prieteni, bullying și consecințele acestuia, precum și despre accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea Internetului.

Și polițiștii Biroului Siguranță Școlară au început să desfășoare activități preventive în unitățile de învățământ din județ, fiind prezentată și Campania națională ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, campanie adresată minorilor pentru conștientizarea faptului că pasivitatea în fața agresiunilor și infracțiunilor înseamnă încurajarea acestui fenomen, lansată o dată cu începutul anului școlar.

Un aspect verificat de polițiștii rutieri a fost modul de realizare a transportului şcolarilor.

În cadrul controalelor efectuate în trafic în această săptămână, au fost verificate 51 de microbuze școlare, fiind testați cu aparatele din dotare conducătorii acestora.

Într-una dintre situații, cu ocazia verificării documentelor autovehiculului, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești au constatat faptul că nu există Certificat de Transport în Cont Propriu.

Astfel, a fost aplicată o sancțiune contravențională,  în valoare de 10.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

Totodată, poliţiştii au verificat existența și starea indicatoarelor de avertizare și informare, starea marcajelor rutiere și a amenajărilor rutiere din dreptul unităților de învățământ sau din imediata apropiere.

Pe tot parcursul anului școlar, polițiștii vor desfășura activităţi pentru prevenirea delincvenţei juvenile, a victimizării minorilor și pentru evitarea oricăror evenimente negative.

Totodată, vor fi controlate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Polițiștii argeșeni vor continua să desfășoare activităţi pentru a le asigura copiilor un cadru sigur, din toate punctele de vedere.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș:

În prima săptămână a anului școlar 2024-2025, Jandarmeria Argeș a patrulat zilnic în apropierea unităților de învățământ din județ, având ca scop menținerea ordinii și siguranței publice. Echipajele au acționat constant pentru prevenirea incidentelor care ar fi putut perturba ordinea publică.

De asemenea, jandarmii argeșeni au organizat o serie de activități preventive și educative în școlile din județ. În această perioadă, au avut loc 13 astfel de activități, menite să ajute elevii și cadrele didactice să înțeleagă și să respecte normele de comportament civic, precum și să prevină actele de violență în mediul școlar.

Scopul acestor inițiative a fost promovarea unui mediu sigur și a unui climat educațional adecvat, lipsit de incidente. Elevii au fost informați despre importanța respectării normelor de conviețuire socială, despre rolul Jandarmeriei în menținerea ordinii publice și au primit sfaturi practice pentru evitarea situațiilor de risc.

Temele abordate în cadrul întâlnirilor au inclus colaborarea dintre autorități și comunitatea educațională, delincvența juvenilă și implicațiile acesteia, principalele fapte antisociale ce pot fi comise de tineri și consecințele lor.

Aceste activități vor continua pe tot parcursul anului școlar, în cadrul unui program educațional extins, care are ca scop consolidarea unui parteneriat solid între instituțiile de ordine publică și școlile din județ. Programul urmărește, ca obiectiv principal, asigurarea unui mediu sigur pentru toți elevii din Argeș.

În plus, în baza Legii nr. 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, jandarmii argeșeni au aplicat 7 sancțiuni contravenționale elevilor, ca parte a măsurilor pentru menținerea ordinii în mediul școlar.

Jandarmeria Argeș își reafirmă angajamentul de a sprijini tinerii și de a contribui la siguranța comunității prin activități preventive și educative, care să asigure un climat propice desfășurării procesului educațional.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș:

Suntem mobilizați pentru a contribui la un mediu școlar sigur și protejat.

Astfel, activitățile noastre se desfășoară pe tot parcursul anului, iar în aceste câteva zile de școală, inspectorii de prevenire ai ISU Argeș au desfășurat controale la unitățile de învățământ din trei localități din județ.

Acțiunile au fost orientate spre consolidarea protecției în instituțiile de învățământ, astfel încât, consecințele tipurilor de risc să fie minimizate, iar în cazul producerii unei situații nedorite, starea de normalitate să fie restabilită în cel mai scurt timp.

De asemenea, chiar dacă un nou an școlar a început, obiectivele noastre au rămas aceleași. Suntem permanent îndreptați către îndeplinirea funcțiilor de coordonare, îndrumare, control, acordare de asistență tehnică de specialitate pentru prevenirea producerii situațiilor de urgenţă, informarea preventivă și pregătirea cadrelor didactice și a elevilor referitoare la comportarea în situații de urgenţă, precum și avizarea – autorizarea privind securitatea la incendiu a clădirilor cu destinația învățământ.

Colaborarea cu tot ceea ce înseamnă învățământ este an de an un obiectiv foarte important pentru noi, în consecință  vom fi prezenți în unitățile de învățământ, prin realizarea de exerciții, instruiri și lecții deschise, verificări pe linia apărării împotriva incendiilor și protecției civile, dar și pentru acordarea sprijinului în remedierea, atunci când este posibil, cât mai repede cu putință, a deficiențelor constatate.

Ne dorim ca procesul de învățământ să se desfășoare în cele mai bune condiţii și fără evenimente nedorite.

Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Argeș:       

În prima săptămână de debut al noului an școlar, specialiștii C.P.E.C.A. Argeș au demarat programele preventive în unitățile de învățământ din județ, adaptate pentru fiecare categorie de vârstă, de la clasa pregătitoare și pană la clasa a XII-a.       

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Pitești:

Personalul Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Pitești a fost aproape de elevi, de cadre didactice, de părinți pentru a le transmite informațiile necesare identificării pericolelor traficului de persoane, pentru a transmite recomandări și sfaturi utile astfel încât să ne asigurăm că elevii sunt în siguranță. În perioada următoare vor fi desfășurate activități de informare în unități școlare, atât din mediul urban, cât și rural, centrul nostru având în derulare mai multe proiecte educaționale și campanii de prevenire.

Alte activități:

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat în data de 5 decembrie a.c., activitățile din unitățile de învățământ destinate creșterii gradului de siguranță în mediul școlar și responsabilizării tinerilor.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat în data de

Sari la conținut