La data de 25 martie a.c., sărbătorim 202 de ani de la atestarea documentară a Poliției Române.
Astfel, pentru a marca acest eveniment, în perioada 19-21 martie a.c., la subunitățile de poliție din județul Mehedinți s-au desfășurat mai multe activități informativ-preventive.
Persoanelor prezente la evenimente le-a fost prezentată tehnica și dotarea polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Serviciului Rutier.
Polițiștii Biroului pentru protecția Animalelor le-au povestit copiilor cum să protejeze animalele, precum și obligațiile pe care și le asumă atunci când devin deținătorii unei astfel de ființe.
Totodată, la activități au participat polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară.
De asemenea, polițiștii rutieri le-au prezentat copiilor autospecialele și aparatele utilizate în teren.
În cadrul activităților a fost prezent și un echipaj canin, cu un câine polițist de urmă, care i-a încântat pe micii oaspeți.
Elevii au avut ocazia de a interacționa cu polițiștii prezenți despre ce presupune activitatea unui om al legii.
Polițiștii prezenți au răspuns la toate întrebările micilor vizitatori despre curiozitățile legate de munca de poliție. La finalul activității, aceștia au primit bomboane, baloane și obiecte promoționale, înțelegând faptul că polițiștii sunt prietenii lor și că sunt la datorie, în permanență, pentru siguranța tuturor cetățenilor.