Sari la conținut

Polițiștii de la Siguranța Școlară Vrancea prezenți la premierea „Concursului de scriere creativă pentru copiii din sate – Prietenii lui Cărțilă (ne) Scriu”

Desfășurată în: Vrancea

La data de 8 februarie a.c., Biroul Siguranță Școlară a participat la premierea „Concursului de scriere creativă pentru copiii din sate – Prietenii lui Cărțilă (ne) Scriu„, organizat de Asociația „Eu, tu și ei”.

Evenimentul s-a desfășurat la Sala Balada din municipiul Focșani, unde au fost premiați 300 de copii, din șapte județe, 50 de sate și orașe, din 35 de școli.

Cu această ocazie au fost selectate primele 10 lucrări, în care a fost descrisă cu măiestrie noblețea profesiei de polițist.

Copiii, au fost aplaudați și apreciați pentru modul îndrăzneț în care își imaginează viitorul. Pe lângă premiile care au constat diplome, 1001 cărți și dulciuri, au fost distribuite 300 de orare din cadrul Campaniei naționale „Tăcerea e tot violenta. Vocea ta e soluția.

Totodată, polițiștii au prezentat recomandările Campaniei pentru prevenirea consumului de droguri și prevenirea violenței, cu îndemnul de a accesa site-ul „sigurantascolara.ro„, pentru informații utile despre siguranța școlară și nunumai.

Alte activități:

Polițiștii de la Biroul Siguranța Școlară Vrancea au oferit „mărțișoare preventive ” elevelor și cadrelor didactice

Siguranța în mediului școlar reprezintă un obiectiv prioritar al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, astfel de la începutul lunii martie a.c.  polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară,  au realizat 73 de activități educaționale  în unitățile de învățământ, dintre acestea 54 în mediul urban și 19 în mediul rural,  cu un total de 2155 beneficiari. Activități desfășurate în cadrul campaniei “Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente