Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba continuă să desfășoare activități dedicate creșterii siguranței minorilor, pe perioada vacanței de vară.

Desfășurată în: Alba

În perioada 5– 9 august 2024, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat activități informativ – preventive la care au luat parte peste 300 de copii care participă la activitățile organizate în taberele de agrement din Ighiu și Tăuți. De asemenea, tinerii Casei de Tip Familial ,,Sfânta Veronica” din Dumbrava, Casei de Tip Familial ,,Speranța Copiilor” din Cugir, Casei de Tip Familial din Mănărade, Casei de Tip Familial ,,Ușa Speranței” din Tiur și cei care vin la Școala de Vară, organizată de Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, au luat parte la activitățile propuse de polițiști. Și de această dată, polițiștii i-au îndemnat pe tineri să fie atenți la anturajele periculoase care pot influența parcursul unui tânăr. Pe de altă pare, discuțiile purtate cu cei tineri au reliefat consecințele consumului de droguri și consecințele, în planul răspunderii juridice, care pot decurge din nerespectarea legislației în vigoare.

Activitățile desfășurate de polițiști i-au vizat și pe părinți. Astfel, pentru preîntâmpinarea implicării copiilor în evenimente negative, pe perioada vacanței de vară, polițiștii le-au recomandat părinților să nu lase fără supraveghere un copil mai mic de 12 ani; să se asigure că acesta cunoaște numele complet și numărul de telefon al părinților, să știe în permanență unde se află copilul; să-i cunoască grupul de prieteni cu care își petrece timpul și să discute cu părinții acestora; să nu-i permită copilului să rămână afară până noaptea; să verifice de câți bani de buzunar dispune și pe ce îi cheltuiește, iar dacă vine acasă cu obiecte de valoare, să verifice proveniența lor. Mai mult, să fie atenți la modificările comportamentale și să manifeste deschidere în ascultarea activă și înțelegerea problemelor cu care se confruntă copilul.

Recomandările polițiștilor Biroului Siguranță Școlară:

Discutați în permanență cu copiii dumneavoastră și explicați-le:

• că nu trebuie să răspundă la violență cu violență;

• să evite frecventarea locurilor și mediilor unde se consumă alcool, tutun sau substanțe psihoactive;

• că nu trebuie să primească daruri de la persoane necunoscute și nici să le ofere informații despre domiciliul sau programul dumneavoastră;

• să nu se joace pe drumurile publice;

• să nu se deplaseze cu bicicleta/rolele/skateboard-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice;

• să nu accepte invitația de a se urca în mașina unei persoane necunoscute;

• să nu urce în lift cu persoane necunoscute, să nu se joace în locuri virane și să evite zonele lăturalnice și neiluminate; • să fie atenți la „lumea virtuală”, să nu ofere date sau poze celor cu care vorbesc pe internet și pe care nu-i cunosc în viața reală.

Alte activități:

Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente