Sari la conținut

Patrule școlare ce acționează în perimetrul școlilor din Calărași

Desfășurată în: Călărași

Polițiștii organizeaza zilnic, la intrarea și la ieșirea de la cursuri, patrule școlare care vor acționa în perimetrul școlilor din Calărași, în dreptul trecerilor de pietoni semnalizate corespunzător.

Pentru a implica direct elevii în menținerea siguranței rutiere, aceștia au fost echipați cu palete de dirijare, veste reflectorizante și șepci inscripționate cu „PATRULA ȘCOLARĂ” și au asigurat, împreună cu polițiștii, traversarea copiilor în siguranță pe trecerile de pietoni din zona școlii.

Patrula școlară de circulație reprezintă o formă concretă de educație rutieră prin care elevii pot transpune în practică, în condiții reale de trafic, cunoștințele privind circulația pe drumurile publice.

Activitatea a avut drept scop responsabilizarea micilor pietoni cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, dar și conștientizarea conducătorilor auto asupra prezenței celor mici în proximitatea instituțiilor de învățământ.

Activitatea este sprijinită de cadre didactice și de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Călărași.

Alte activități:

Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente