Sari la conținut

„Patrula Școlară” în acțiune, alături de polițiștii ieșeni

Desfășurată în: Iași

La data de 5 februarie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Iași, în colaborare cu Școala Gimnazială ”Ion Ghica”, din municipiul Iași au desfășurat activități de instruire a elevilor care fac parte din patrulele școlare de circulație.

Pentru a implica direct elevii în menținerea siguranței rutiere, aceștia au fost echipați cu palete de dirijare, veste reflectorizante și șepci, inscripționate cu „PATRULA ȘCOLARĂ” și au asigurat, împreună cu polițiștii, traversarea copiilor în siguranță pe trecerea de pietoni din zona școlii.

Activitatea a avut drept scop responsabilizarea micilor pietoni cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, dar și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la prezența celor mici în proximitatea instituțiilor de învățământ.

Patrula şcolară de circulaţie reprezintă o formă de educaţie rutieră prin care elevii pot transpune în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră.

Alte activități:

Activități preventive ale polițiștilor de la Siguranța Școlară, în școlile din Târgu Frumos

La data de 6 martie a.c., în cadrul campaniei ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Iași și Poliției Orașului Târgu Frumos au desfășurat 5 activităţi informativ – preventive, la Școala Profesională Specială „Trinitas”, Școala Gimnazială ,,Garabet Ibrăileanu” și Liceul Teoretic ,,Petru Rareș”, toate din orașul Târgu Frumos.

Citește tot »

Activități informativ-preventive desfășurate de polițiști la Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza” și Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații „Gheorghe Mârzescu”, din municipiul Iași

La data de 5 martie a.c., în cadrul proiectului „Știu că pot spune NU” și a programului de prevenire a faptelor antisociale „Prioritate la siguranță în școli – Educația învinge!”, polițiștii Biroului Siguranța Școlară Iași, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, au desfășurat 12 activități informativ-preventive, la Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza”, din municipiul Iași.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente