Impactul deciziilor greșite a fost trăit, într-o manieră experimentală, de mai mulți liceeni din județul Arad. Nouă elevi au avut parte de o experiență educativă unică în cadrul proiectului ,,O zi în penitenciar”, realizat prin colaborarea Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Biroul Siguranța Școlară cu Inspectoratul Școlar Județean Arad și Penitenciarul Arad.
Adolescenții, susținuți de familiile lor, au putut simți pe propria piele ce înseamnă pierderea libertății și încarcerarea în mediul penitenciar. În cadrul activităților, au simulat încătușarea, controlul corporal, amprentarea, repartizarea pe secția de detenție ori plimbarea într-un spațiu delimitat de garduri înalte. În timpul petrecut în spatele gratiilor, liceenii au putut afla informații și de la câțiva deținuți, care le-au mărturisit cât de scump au plătit pentru greșeli care au schimbat viața lor, dar și a familiilor din care provin.
O astfel de zi, trăită chiar și într-un mod experimental, i-a făcut pe tineri să conștientizeze riscurile reale ale comportamentului infracțional, fie că vorbim despre violență, trafic și consum de droguri sau alte fapte antisociale grave.
Unele urmări sunt ireversibile, iar scopul proiectului este tocmai acesta, de a-i determina pe tineri să aibă grijă, în viața de zi cu zi, să își protejeze valori fundamentale precum libertatea și demnitatea. Experiența de câteva ore după gratii a provocat sentimente puternice și, spunem noi, le-a întărit capacitatea de a adopta comportamente corecte în rezolvarea unor situații dificile.
Polițiștii din cadrul structurilor de siguranța școlară sunt alături de tinerele generații și rămân implicați în formarea unor caractere puternice, în construcția cărora este dominant sentimentul de a trăi responsabil, prețuind libertatea și siguranța.
Suntem recunoscători că proiectul ,,O zi în penitenciar” este apreciat și susținut, în egală măsură, de familii și cadre didactice, parteneri în misiunile noastre. Tocmai de aceea, proiectul cu un puternic mesaj educativ-preventiv va continua pe tot parcursul anului școlar.