Elevii din comuna Băuțar au învățat de la polițiști să respecte regulile de circulație pe 11 ianuarie a.c.

Desfășurată în: Caraș-Severin

Aproximativ 130 de elevi din clasele primare și gimnaziale din satele Băuțar, Bucova și Cornișoru au participat ieri, 11 ianuarie, la o activitate educativ-preventivă susținută de polițiști de la Serviciul Rutier, Biroul Siguranța Școlară și Secția 8 Poliție Rurală Oțelu Roșu.

Polițiștii au discutat cu copiii și tinerii prezenți despre cât de important este să cunoască și să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament responsabil și corect în trafic, indiferent dacă circulă cu mașina, cu bicicleta sau pe jos, pentru a reduce în acest fel, cât mai mult, riscul de a fi implicați în evenimente rutiere.

De asemenea, în cadrul activităților au fost abordate teme precum gestionarea situațiilor de bullying și cyberbullying și prevenirea cazurilor de violență în școală.

Pe parcursul acestei săptămâni, o dată cu reluarea cursurilor școlare după vacanța de iarnă, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost prezenți și în unități școlare din municipiul Reșița și orașul Oțelu Roșu, venind în fața elevilor cu o serie de sfaturi și recomandări pentru prevenirea violenței în școli, în scopul reducerii riscului de victimizare și implicare a acestora în comiterea de infracțiuni cu violență.

Prin aceste activități polițiștii își propun totodată să îi responsabilizeze pe elevi și să îi facă să conștientizeze faptul că un mediu școlar sigur, civilizat și plăcut se construiește și prin implicarea fiecăruia dintre ei.

Alte activități:

Activități de informare și prevenire a cyberbullying-ului desfășurate în vacanța de vară de polițiștii din Caraș-Severin

În perioada vacanței de vară, polițiștii cărășeni continuă să fie în mijlocul elevilor, prin activități informativ-preventive care să îi învețe cum să fie în siguranță atât în interacțiunea fizică cu ceilalți, cât și în mediul virtual, având în vedere că tinerii socializează pe internet și petrec mult timp pe grupuri și rețele sociale.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente