Dezbateri în cadrul instituțional, pe tema Siguranței Școlare în instituțiile de învățământ din judetul Ilfov

Desfășurată în: Ilfov

La data de 13 februarie a.c., începând cu ora 10:00,  Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, prin Biroul de Siguranța Școlară Ilfov, a organizat o întâlnire de lucru, având ca parteneri la dezbatere, pe  reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ilfov.

Tema activități a fost în principal menținerea climatului de siguranță școlară în unitățile de învățământ din județul Ilfov, precum și în proximitatea acestora, dar  și reducerea evenimentelor negative  în mediul școlar preuniversitar.

Activitatea s-a desfășurat la Casa de Cultură din Chiajna.

Din partea Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov a participat Adjunctul IPJ Ilfov,  împreună cu polițiști de la Biroul  Siguranța Școlară și Compartimentul de Prevenire a Criminalității, iar din partea Inspectoratului Școlar Județean au participat Inspectorul General Școlar și  Inspectorul General Adjunct, împreună cu inspectori școlari și directorii tuturor unităților de învățământ preuniversitar, din județul Ilfov.

La invitația polițiștilor a participat la această activitate și un reprezentant al Agenției Naționale Antidrog-CPECA.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov au transmis  reprezentanților Inspectoratului  Școlar Județean Ilfov faptul că, siguranța școlară reprezintă un obiectiv prioritar pentru polițiști, punând accent pe parteneriatul poliție-școală și i-au asigurat pe directorii unităților de învățământ, de tot sprijinul, în realizarea obiectivului.

Așadar, la activitate au fost dezbătute aspecte pe tema siguranței în mediul școlar preuniversitar, aspecte privind paza și accesul persoanelor în unitățile de învățământ, aspecte privind modul și implicarea profesorilor dar și a membrilor comitetelor de părinți și elevi, astfel încât, prevenirea faptelor de natură penală și contravențională în școli, precum și reducerea cazurilor negative în care sunt implicați elevi, să fie realizabile pe toată perioada școlară.

Tot în cadrul activității, reprezentantul Biroului de Siguranță Școlară a prezentat și cele 2 campanii împotriva violenței și bullying-ului în școli respectiv  „TU ȘTII CE CONSECINȚE POT AVEA FAPTELE TALE? FII INFORMAT, ALEGE INSPIRAT!” și „FII ASERVIT,NU AGRESIV!”,  derulate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Ilfov (CJRAE).

Reprezentanții Agenției Naționale Antidrog au prezentat activitățile desfășurate în cadrul unităților de învățământ, precum și aspecte referitoare la modul de recunoaștere a unei persoane care a consumat substanțe interzise, unde pot apela și cum să acționeze în cazul în care au suspiciuni privind un minor, care a consumat substanțe psihoactive.

De la începutul anului școlar 2023-2024 și până în prezent, polițiștii Ilfoveni au desfășurat peste 700 de activități informativ preventive, în peste 150 de unități de învățământ, iar în cadrul acestora, au fost abordate teme, privind prevenirea violenței în mediul școlar, prevenirea bullying-ului, cyberbulling-ului, teme privind răspunderea penală a minorilor privind consumul substanțelor interzise și educația rutieră,  având ca beneficiari aproximativ 22.500 de elevi și cadre didactice.

Alte activități:

Activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii din Ilfov

În perioada 1- 2 octombrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov – Biroul Siguranța Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, prin Programul Cadru de prevenire a victimizării minorilor și a Campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar inițiată de I.G.P.R. ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.” au desfășurat trei activități informativ – preventive la Școală numărul 1 Brănești, Școală numărul 1 Pantelimon și Liceul Tehnologic Cezar Nicolau Brănești.

Citește tot »

Activități preventive desfășurate de către reprezentanții M.A.I., din județul Ilfov, în prima săptămână de școală

În prima săptămână de la deschiderea noului an școlar, reprezentanții tuturor structurilor teritoriale ale M.A.I. din județul Ilfov au desfășurat o serie de acțiuni menite să asigure siguranța elevilor și a cadrelor didactice, prevenirea infracționalității în zona unităților de învățământ și educarea elevilor în privința respectării regulilor de circulație și a comportamentului civic.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Sari la conținut