Fenomenul de tip bullying pentru ciclul primar
Despre lecție

Scopul exercițiului: Scopul exercițiului este să identificați comportamentul de tip bullying și să gestionați eficient cazurile întâlnite folosindu-vă de informațiile dobândite.

Vă prezentăm următorul caz:

Lucian este elev în clasa a VI-a. Încă din clasa a V-a, când părinții l-au mutat într-o altă clasă, pe seama lui au început să se facă glume. La început a fost despre modul în care se îmbrăca și despre telefon – model mai vechi. A primit și diverse porecle. Glumele au început să fie din ce în ce mai dese și mai dureroase. De multe ori se simțea umilit și ar fi vrut să aibă puterea de a se răzbuna. Nu voia să îi spună mamei ce se întâmplă, sperând că glumele vor înceta. Totuși, când mama l-a găsit plângând, i-a spus ce se întâmplă. A doua zi, mama a venit la școală și i-a certat pe agresori. A vorbit și cu doamna dirigintă care, de asemenea, i-a certat în fața clasei. Cu toate acestea, glumele nu au încetat, dimpotrivă, Lucian a căpătat noi porecle: „băiatul mamei”, „bebelușul”, iar glumele au devenit și mai răutăcioase. Lucian e descurajat….

Răspundeți la întrebări:

Unde a greșit ?
Ce mai poate face pentru a ieși din această situație?

Ați fi procedat altfel în locul lui Lucian?

Oare mama a acționat greșit? Dacă da, de ce?

Cum ați aborda o asemenea situație dacă ați fi mama lui Lucian? Dar dacă ați fi doamna dirigintă?

Ce alte măsuri credeți că s-ar putea lua în astfel de cazuri?

Concluzie: Comportamentele colegilor față de Lucian ilustrează fenomenul de tip bullying.