1. Denumire campanie: Campania ,,Alege LIBERTATEA!”
2. Inițiatori: IPJ Hunedoara – Biroul Siguranța Școlară
3. Context general:
Violența în unitățile de învățământ reprezintă un fenomen de actualitate, prezent în preocupările instituțiilor cu atribuții în domeniu, dar și pe agenda mass-media sau a societății civile. De asemenea, o amploare deosebită a dobândit fenomenul de consum a drogurilor și a substanțelor interzise în rândul minorilor.
Sursele de informare sunt din ce în ce mai variate, însă nu întotdeauna informațiile sunt cele reale, motiv pentru care mulți minori nu sunt conștienți de riscurile la care se supun alegând să consume astfel de substanțe.
Mesajul campaniei este acela că viitorul nostru reprezintă, în cea mai mare parte, suma alegerilor pe care le facem în prezent, astfel că alegerile trebuie să se bazeze pe o bună informare și conștientizare cu privire la consecințele pe care le au nerespectarea regulilor/a legilor și adoptarea unor conduite nesănătoase.
Îndemnul este de a alege libertatea, atât din punct de vedere legal, cât și din punct de vedere al dependențelor.
4. Scopul campaniei: Prevenirea conduitelor violente în rândul minorilor, a consumului ilicit de droguri și alte substanțe psihoactive și reducerea riscului de victimizare.
5. Obiectivele campaniei:
- familiarizarea elevilor cu noțiuni privind răspunderea penală, consecințele negative pe care le au violența școlară și bullying-ul, atât din punct de vedere legal, dar și din punct de vedere al dezvoltării psihologice
- formarea și dezvoltarea de comportamente nonviolente
- în principal la clasele din ciclul gimnazial și liceal se urmărește conștientizarea elevilor cu privire la efectele consumului de droguri și substanțe interzise și a riscurilor la care se expun în cazul traficului și consumului ilicit de droguri și/sau substanțe cu efect psihoactiv.
6. Grup țintă: elevii claselor primare, gimnaziale și liceale din unitățile de învățământ din județul Hunedoara.
7. Durata campaniei: 09 octombrie 2023– 16 februarie 2024
8. Direcții de acțiune:
- Informarea elevilor cu privire la consecinţele actelor de violenţă şi la modalităţile concrete de prevenire a acestora;
- Prevenirea și combaterea traficului/consumului ilicit de droguri sau a altor substanțe psihoactive în rândul tinerilor;
- Transmiterea informaţiilor şi a recomandărilor preventive direct și prin intermediul mass-media.
9. Parteneri:
În desfășurarea activităților sunt cooptați și:
- lucrătorii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității
- consilierii școlari din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Hunedoara
- reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara.
- lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi ,,Decebal” Hunedoara
10. Rezultatele campaniei:
Până în prezent au fost desfășurate 81 de activități cu caracter educativ-preventiv.
Evaluarea finală se va realiza în perioada 16-29.02.2024, conform calendarului de activități stabilit.
Prezentare PowerPoint – aici.















