Campanie de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar

Filtrează după județ

Desfășurată în: București, Direcția Siguranța Școlară

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Educației, se derulează Campania de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar, cu scopul de a creşte gradul de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi de a preveni delincvenţa juvenilă în incinta şi în zona adiacentă a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Spot video – aici.

Activitățile din cadrul campaniei s-au derulat la nivel național, în perioada 24 aprilie -12 iunie 2023, atât în mediul urban, cât și rural, de către structuri de ordine publică, siguranță școlară și prevenirea criminalității, având ca beneficiari elevii, părinții și cadrele didactice.

Activitățile au avut ca direcții de acțiune informarea elevilor pentru conștientizarea consecințelor (fizice, psihologice, juridice etc.) ale faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice, reprezentanții părinților, reprezentanții elevilor și informarea acestora cu privire la importanța și mecanismul sesizării/semnalării faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.

Pentru organizarea și desfășurarea activităților de implementare a Planului de măsuri, au fost implicate inspectoratele școlare județene, au fost contactate unitățile de învățământ și a fost întocmită agenda activităților comune, inclusiv prin implicarea actorilor instituționali.

Astfel, au fost realizate activități în 4.859 de unități de învățământ (1.979 din mediul urban și 2.880 din mediul rural) dintre care 989 de școli primare, 2.862 de școli gimnaziale și în 1.008 licee/colegii/școli profesionale.

Pentru conștientizarea consecințelor (fizice, psihologice, juridice) asociate portului sau folosirii fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ, cu sprijinul partenerilor, au fost organizate și desfășurate 6.348 de activități (2.890 în mediul urban, respectiv 3.458 în mediul rural).

Totodată, au fost organizate 1.149 de activități în școli primare (290 din mediul urban și 859 din mediul rural), 3.710 în școli gimnaziale (1.385 din mediul urban și 2.325 din mediul rural) și 1.489 în licee/colegii/școli profesionale (1.215 din mediul urban și 274 din mediul rural).

Activitățile au avut 163.878 de elevi beneficiari, 79.354 provenind din mediul urban, iar 84.524 din mediul rural.

Astfel, în cadrul activităților au participat 23.299 de elevi din școli primare (7.590 din mediul urban și 15.709 din mediul rural), 94.573 din școlile gimnaziale (34.485 din mediul urban și 60.088 din mediul rural) și 46.006 de la licee/colegii/școli profesionale (37.279 provenind din mediul urban și 8.727 din mediul rural).

Pentru informarea cadrelor didactice și a părinților elevilor sau a reprezentanților legali ai acestora, în ceea ce privește importanța, respectiv mecanismul sesizării/semnalării faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, au fost organizate și desfășurate 1.204 activități, dintre care 681 în mediul urban și 523 în mediul rural.

La nivelul unităților de învățământ preuniversitar, au fost luate măsuri pentru responsabilizarea factorilor implicați în procesul educațional, prin accentuarea acțiunilor desfășurate pentru dezvoltarea unei culturi de securitate în instituțiile de învățământ.

Toate acestea au ca scop formarea de comportamente și atitudini în spiritul respectării normelor de conviețuire socială, atât în școli, cât și în afara acestora.

În acest sens, au fost realizate analize ale fenomenului de violență în mediul școlar și au fost stabilite măsuri de prevenire a unor incidente, prin care să fie evitată atât implicarea elevilor, cât și a personalului din unitățile de învățământ.

În același timp, au fost purtate discuții referitoare la accesul în școli și despre obiectele interzise, stabilindu-se reguli clare de pătrundere în unitățile de învățământ, precum și de supraveghere a acestora.

Din dorința de a purta un dialog real cu elevii, pe teme care îi preocupă și îi afectează în mod direct, psihologi, specialiști în domeniu și invitați, participanți la diferite acțiuni în școli, au discutat deschis cu elevii despre: violența în mediul școlar, bullying și cyberbullying, portul unor obiecte interzise, consumul de substanțe periculoase, infracțiuni pe internet, trafic de persoane, fake-news, comunitate și voluntariat.

Temele propuse spre analiză cu elevii s-au axat pe respectarea regulilor și normelor de conduită în școală și în afara ei, dezvoltarea unor relații armonioase între elevi, încurajarea unei comunicări sincere, directe și prietenoase, necesitatea abordării unui stil de viață sănătos.

De asemenea, cadrele didactice din mai multe județe au participat la cursuri de formare prin intermediul Caselor Corpului Didactic, tematica acestora făcând referire la prevenirea violenței fizice și a bullyingului în rândul elevilor, aceste cursuri permițând o mai bună abordare a acestor probleme în discuțiile cu elevii, precum și identificarea cu mai mare ușurință a unor soluții.

Unitățile de învățământ preuniversitar, adesea în parteneriat cu alte instituții, au derulat proiecte pentru informarea tinerilor și limitarea fenomenului violenței în rândul acestora, precum și pentru încurajarea participării la activităţi de petrecere sănătoasă a timpului liber.

Temele abordate au fost: „30 ianuarie – Ziua Internaţională pentru nonviolenţă în şcoli”, „112 – Sună responsabil! De ce? Cui? Cum? cer ajutor”, „Abuzul asupra copiilor – ce înseamnă, cum îl recunoaștem”, „Vacanță în siguranță”, și alte teme de interes pentru aceștia.

De asemenea, s-au derulat concursuri naționale, interjudețene și județene, care au avut ca tematică prevenirea violenței în rândul tinerilor.

Pe parcursul anului școlar 2022 – 2023, la nivel național, au fost constatate 141 de fapte de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase săvârșite în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ.

Din punct de vedere al mediului în care au fost comise, cele mai multe fapte de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase sesizate au fost săvârşite în mediul urban (121 fapte), în incinta unităților de învățământ fiind comise 137 de infracțiuni.

Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației vor continua activitățile preventive destinate elevilor, precum și de informare a cadrelor didactice și a părinților/reprezentanților legali ai elevilor, prin intermediul ,,Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar”, și în perioada octombrie – decembrie 2023, aferentă modulelor 1 și 2 ale anului școlar 2023 – 2024.

Categorii populare
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

pentru sesizarea cazurilor de abuz, neglijare şi exploatare a copilului.

Articole recente