Campania de informare ,,Împreună pentru o vacanță în siguranță!”

Poliția Română prin Direcția Siguranța Școlară a demarat Campania de informare cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicați elevii pe perioada vacanței de vară și de conștientizare a rolului grupului de prieteni în determinarea implicării în astfel de situații – ,,Împreună pentru o vacanță în siguranță!”.

Campania se derulează la nivel național, atât în mediul urban cât și în mediul rural, pe perioada vacanței de vară și are ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicați elevii pe perioada vacanței de vară prin informarea și înțelegerea rolului grupului de prieteni și influența acestuia asupra comportamentelor, respectiv informarea părinților cu privire la situațiile vulnerabile la care pot fi expuși copiii.

 Activitățile prevăzute se vor desfășura și implementa în perioada 01.07-31.08.2024, conform termenelor de realizare stabilite, iar beneficiarii direcți vor fi elevii participanți la evenimentele organizate pe perioada vacanței de vară (tabere, spectacole, concursuri cultural – sportive, etc.), care urmează cursuri școlare sau care sunt instituționalizați în centre de plasament/case de tip familial.

Printre obiectivele activităților de informare și conștientizare adresate elevilor enumerăm:

  • Înțelegerea și însușirea conceptului de prietenie;
  • Înțelegerea și stabilirea criteriilor valorice de alegere a prietenilor;
  • Informarea elevilor cu privire la posibile evenimente negative în care pot fi implicați pe perioada vacanței de vară;

Identificarea celor mai bune modalități de evitare a implicării în evenimente negative prin dezvoltarea comunicării asertive și adoptarea unor modalități de relaționare pozitivă cu ceilalți.

Vezi pliant cu joc – Alege comportamentele care caracterizează un prieten adevărat – descarcă

Vezi pliant cu recomandări pentru elevi – descarcă

Vezi pliant cu recomandări pentru părinți – descarcă

Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

pentru sesizarea cazurilor de abuz, neglijare şi exploatare a copilului.

Articole recente