În ziua de 3 aprilie a.c., ofiţerii Biroului Siguranţa Şcolară au desfășurat o activitate intitulată ”Adicțiile- implicații medicale, psihologice și legale” privind prevenirea consumului de droguri elevii Liceului Tehnologic ”Grigore C. Moisil” Buzău.
Cei peste 100 de liceeni au fost informați cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive dar și cu privire la consecințele asupra performanțelor școlare, relațiilor cu familia sau cu prietenii, aceștia fiind informați totodată și cu privire la prevederile legislative în materia traficului și consumului de droguri.
Tot ieri, împreună cu specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Buzău şi cu poliţiştii de la posturile de poliţie comunale au vizitat elevii Școlii Gimnaziale „Tache și Ecaterina Tocilescu” Vintilă Vodă şi ai Școlii Gimnaziale Valea Părului. Vizuta a avut, de asemenea, scopul prevenirii debutului consumului de substanţe interzise, iar elevii au putut experimenta stările induse de consumul de alcool/droguri, în plan fizic și vizual, prin intermediul ochelarilor speciali care simulează efectele consumului acestor substanțe.
La Școala Gimnazială Brădeanu, poliţiştii de la prevenire au purtat discuţii interactive despre formele asociate criminalității informatice – furtul datelor personale, folosirea eronată a instrumentelor electronice de plată, fraude pe internet, racolarea victimelor pe internet pentru trafic de persoane, pornografie infantilă, cu accent pe modurile de operare folosite de infractori și modalitățile concrete de evitare a victimizării pe această linie.
La final, cei peste 30 de elevi au primit din partea polițiștilor pliante cu recomandări utile.