Peste 370 de polițiști și jandarmi au fost prezenți în stradă, în această săptămână, pentru a lua toate măsurile necesare menținerii unui climat de siguranță corespunzător, în incinta și proximitatea unităților de învățământ, care și-au deschis porțile pentru începerea unui nou an școlar.
În această săptămână poliţişti de siguranță școlară, ordine publică, rutieră, analiză și prevenire a criminalității și investigarea criminalității economice alături de jandarmi au desfășurat activități, în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.
Poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe sectoarele de drumuri naționale și județene, pentru prevenirea și combaterea evenimentelor din trafic.
Pentru siguranța elevilor pe timpul deplasării la/de la școală, au fost verificate 62 de microbuze școlare, dintre acestea 3 nu aveau licență necesară desfășurării acestei activități.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, 11 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 rep și 8 pentru nerespectarea prevederilor HG 1317/2023, în valoare de 20.525 de lei.
De asemenea, în cazul a 3 conducători auto s-a constatat lipsa atestatului profesional, iar 2 șoferi au fost depistați, în trafic, conducând după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
Polițiștii de la siguranță școlară și de la prevenirea criminalității au început încă din prima zi activităţile informativ-preventive în unitățile de învățământ și le vor continua pe tot parcursul anului, pentru reducerea violenței fizice și psihologice (bullying) și conștientizarea rolului educației, a respectului și regulilor în societate.
Aceștia au fost prezenți în 14 unități de învățământ preuniversitar, purtând dialoguri cu peste 258 de elevi și profesori pe diverse teme de interes.
Totodată, au fost desfășurate activități în cadrul Campaniei ”Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”, implementată la nivel județean și care are ca scop creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice și elevi, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar.
De asemenea, polițiștii de investigare a criminalității economice au controlat 21 de societăți comerciale din zona adiacentă școlilor, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.
În săptămâna 09 -13.09.2024, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți au efectuat zilnic patrule în zona unităților de învățământ, în mod deosebit pe traseele de afluire/defluire ale elevilor și personalului didactic, în intervalele orare la care încep sau se finalizează activitățile didactice, în scopul prevenirii și descurajării săvârșirii faptelor antisociale și creșterii gradului de siguranță a participanților la procesul de învățământ.
Debutul noului an școlar a reprezentat o oportunitate pentru jandarmi de a continua activitățile preventive și dezbaterile tematice cu elevii, pentru identificarea problemelor cu care aceștia se confruntă acasă, la școală, în spațiile publice și în mediul online.
Pentru ca întoarcerea la școală să se facă într-un mediu optim de ordine și siguranță publică, în perioada de referință, jandarmii au derulat o serie de activități de informare și prevenire a faptelor antisociale la 10 școli din învățământul gimnazial si preuniversitar,
unde au purtat discuții despre siguranța elevilor și au oferit recomandări cu privire la modalitățile de prevenire a consumului de droguri și substanțe interzise, de prevenire a faptelor de violență și a bullying-ului, fiind, totodată, abordate și noțiuni referitoare la siguranța în mediul online.
În acest an școlar, specialiștii I.S.U. Mehedinți vor continua acțiunile de îndrumare și control în instituțiile de învățământ, astfel încât eventualele nereguli constatate să fie eliminate. Vom continua aceste activități pe tot parcursul anului școlar, urmărind să menținem un mediu educațional sigur și să consolidăm parteneriatul dintre reprezentanții M.A.I., școală și comunitate.