Activități preventive în școlile din județul Constanța în perioada 21-22 februarie a.c.

Desfășurată în: Constanța

În perioada 21-22 februarie a.c., zeci de polițiști din toate structurile poliției constănțene au pășit în școlile din județ, pentru a fi alături de cei mici, învățându-i cum să procedeze pentru a fi în siguranță acasă, la școală sau pe stradă.

Polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au fost invitați la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu din municipiul Constanța, unde au ținut o oră de educație rutieră și i-au învățat pe elevi cum să nu devină victime ale infracțiunilor.

Următorul popas al polițiștilor a fost la Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații din Constanța, unde subiectele abordate în discuțiile cu elevii au fost violența în școli și riscurile consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

Aceleași subiecte au fost discutate și cu elevii de la Școala Gimnazială Dan Barbilian din municipiul Constanța.

Ulterior, polițiștii au avut o întâlnire cu elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr. 7 Remus Opreanu din municipiul Constanța, unde au purtat discuții cu privire la consecințele bullying-ului și comportamentul pe care trebuie să-l aibă la școală și, în general, în societate.

Astfel, elevii au avut prilejul de a învăța despre importanța respectării legilor, siguranța și responsabilitatea civică într-un mod interactiv și plăcut.

Alte activități:

Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente
Sari la conținut