Sari la conținut

Activități preventive desfășurate de polițiștii sătmăreni cu ocazia „Zilei Internaționale a copiilor victime ale agresiunii”

Desfășurată în: Satu Mare

 Ziua Internațională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Victims of Agression) este marcată anual la nivelul țărilor membre ale ONU în data de 4 iunie. Evenimentul are ca scop conștientizarea abuzurilor fizice și mentale la care sunt suspuși copiii în diverse contexte de viață și tragerea unui semnal de alarmă în vederea protejării drepturilor tuturor copiilor.

În acest context, luni, 3 iunie a.c., polițiștii de siguranță școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat și susținut o întâlnire cu copiii beneficiari ai serviciilor de zi oferite de Centrul Multifuncțional „Alter Ego” din municipiul Satu Mare.

Tema abordată a fost prevenirea abuzurilor sexuale asupra copiilor. Prin activități practice, adaptate vârstei, copiii au învățat să își stabilească limite referitoare la propriul corp, să identifice atingerile nepermise sau nepotrivite și să le semnaleze unor persoane de încredere.

     ,,Corpul meu îmi aparține!” a fost sloganul care a marcat activitatea și prin care polițiștii prezenți au îndemnat copiii la responsabilitate față de propria persoană, cât și la a-și reclama dreptul de a fi protejați din punct de vedere fizic și emoțional. La întâlnire au participat 33 de copii, cât și personalul Centrului Multifuncțional „Alter Ego”.

Alte activități:

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară Satu-Mare au organizat două evenimente dedicate elevilor și părinților, în cadrul Proiectului “Educație pentru viață”

Educația pentru viață promovează un set de valori care contribuie la formarea unei societăți mai conștiente și mai responsabile, în special în ceea ce privește sănătatea publică și siguranța personală. Este esențial ca acest tip de educație să fie integrat încă de la vârste fragede, atât în familie, cât și în școli, pentru a dezvolta obiceiuri sănătoase și capacitatea de a lua decizii responsabile pe termen lung.

Citește tot »

Activități desfășurate premergător Zilei Poliției Române de către polițiștii sătmăreni

În perioada premergătoare Zilei Poliției Române, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Biroului Siguranța Școlară împreună cu cei din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Serviciului Resurse Umane, au desfășurat o serie de activități informativ – preventive destinate elevilor, având ca principal obiectiv promovarea profesiei de polițist și conștientizarea importanței respectării legii.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente