La data de 15 aprilie 2024, în baza Campaniei pentru conştientizarea consecinţelor asociate faptelor de violenţă şcolară în unităţile de învăţământ preuniversitar intitulată ,,Tu ştii ce consecinţe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!” iniţiată de către Direcţia Siguranţa Şcolară, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Iași au organizat şi desfăşurat 3 activităţi informativ – preventive la Școala Gimnazială ,,Colonel Constantin Langa” din comuna Miroslava, județul Iaşi.
Cu această ocazie, poliţiştii au abordat teme cu privire la consecinţele fizice, psihologice şi juridice asociate faptelor de violenţă şcolară; informarea cu privire la fenomenul victimizării minorilor; interacţiunea cu persoanele necunoscute (principalele măsuri de precauţie, gestionarea unei situaţii de risc în cazul unei astfel de interacţiuni, accentuarea pericolului la care se expun în astfel de situaţii); informarea cu privire la siguranţa în mediul online (conştientizarea riscurilor şi consecinţelor fizice, psihologice, juridice ale faptelor circumscrise cyberbullyingului şi a infracţiunii de violare a vieţii private).
Au participat 48 de elevi și 3 cadre didactice.