Sari la conținut

Activități preventive desfășurate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară Vaslui în perioada 1-5 aprilie a.c.

Desfășurată în: Vaslui

În perioada 1 – 5 aprilie 2024, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, împreună cu cadrele didactice și elevii din unitățile școlare și preșcolare, au desfășurat activități de prevenire și combatere a fenomenului violenței în școli.

Polițiștii vasluieni continuă acțiunile preventive, pentru ca mediul școlar și preșcolar să reprezinte locul în care se produce și se transmite cunoașterea, se formează competențele cognitive și abilități emoționale, și mai ales înțelegerea raporturilor cu ceilalți și cu sine însuși. Cu toate acestea, din acest proces fac parte și unele aspecte negative, precum violența școlară, fenomen cu numeroase surse de influență, care a devenit din ce în ce mai complex și depinde de o multitudine de factori culturali și psiho-sociali.

În cadrul activităților organizate în cadrul campaniei “Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”, au fost instruiți un număr de 180 elevi, preșcolari și cadre didactice din cadrul Școlii Gimnaziale “Vasile Pârvan” Bârlad și Grădiniței cu Program Prelungit “Țara Piticilor” Vaslui.

Activitățile organizate în cadrul campaniei au vizat conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar, precum și reducerea comportamentelor violenței școlare, respectiv violența psihologică de tip bullying.

Polițiștii prezenți la cele două unități de învățământ au oferit recomandări prin care au urmărit  să descurajeze acțiunile cu caracter agresiv și au transmis soluții ce pot modela comportamente pro-sociale pentru formarea legăturilor umane.

Recomandări pentru elevi în vederea prevenirii violenţei în şcoli:

  • Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii! Evitaţi prietenia persoanelor violente, sau conflictuale!
  • Nu vă lăsaţi influenţaţi de ceilalţi! Analizaţi singuri riscurile la care vă expuneţi pe baza educaţiei primite şi a propriei experienţe!
  • Dacă vreun coleg sau prieten vă roagă să faceţi ceva cu care voi nu sunteţi de acord, refuzaţi categoric, indiferent de promisiunile sau ameninţările primite;
  • Spuneţi-le prietenilor voştri să nu răspundă cu violenţă la provocările altor grupuri şi atrageţi-le atenţia asupra consecinţelor comiterii de fapte antisociale!
  • Când sunteţi jigniţi sau victime ale comportamentului violent al unor colegi sau al persoanelor din anturaj, anunţaţi profesorii, părinţii şi poliţia, pentru a fi ajutaţi;
  • Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute, pentru a nu fi manipulaţi să comiteţi infracţiuni sau să deveniţi victima acestora!

Recomandări pentru cadrele didactice:

  • Identificaţi elevii cu potenţial violent! Implicaţi-i în activităţile şcolare sau de timp liber şi încercaţi să le descoperiţi interesele şi aptitudinile!
  • Evitaţi focalizarea doar pe sancţiune şi excludere şi mai mult pe prevenţie şi susţinere a victimei şi a celui violent!
  • Introduceţi, în sesiunile de dezbateri cu elevii, teme relevante pe această problematică!
  • Derulaţi programe şi activităţi extra curriculare în unităţile de învăţământ: concursuri tematice, prezentări interactive a unor teme legate de violenţa şcolară!

Activitățile de prevenire și informare derulate de polițiștii vasluieni, cu privire la riscurile asociate delicvenței juvenile, siguranței minorilor și bullying-ului vor fi continuate în perioada următoare.

Alte activități:

Activități specifice, preventiv-informative, desfășurate în zona unităților de învățământ din județul Vaslui în luna februarie

De la începutul lunii februarie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul polițiștilor structurilor de ordine publică și poliție rutieră, au desfășurat activități în cadrul campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat de siguranță în mediul școlar, intitulată “Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”, inițiată la nivelul Poliției Române.

Citește tot »

Campania de prevenirea și combaterea violenței școlare “Armonia” în școlile din județul Vaslui

În data de 30 Ianuarie 2025, cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolenței în școală, polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul I.P.J. Vaslui, în parteneriat cu I.S.J. Vaslui, au lansat Campania “Armonia” în scopul creșterii gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente