În perioada 8 – 10 aprilie a.c., polițiștii argeșeni au desfășurat 73 de activități preventive, în unități de învățământ din mediul urban și rural, având 606 beneficiari, dintre care peste 500 de copii.
În cele trei zile, un număr de aproape 400 de liceeni, aproximativ 100 de elevi de gimnaziu și clase primare, 30 de preșcolari, mai multe cadre didactice, dar și 18 părinți, au putut lua contact și discuta cu polițiști de la structurile de prevenire – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroul Siguranța Școlară, dar și cu polițiști Serviciului Rutier Argeș, precum și reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția” și al campaniilor locale „Law iS COOL!” și ,,Reconectează-te cu copilul tău!”. Mesajele transmise de polițiști au vizat aspecte de prevenire a violenței asociate mediului școlar, siguranța în mediul virtual, prevenirea traficului de persoane și a consumului de substanțe care dau dependență, aspecte legale cu accent privind delincvența juvenilă și răspunderea penală a minorilor, precum și crearea bazelor privind circulația pe drumurile publice pentru cei mai mici dintre copii.
În ziua de 10 aprilie, polițiștii argeșeni, împreună cu reprezentanții celorlalte structuri amintite, au desfășurat 13 activități preventive, după cum urmează:
polițiștii din cadul Biroului Siguranța Școlară împreună cu polițiștii din Serviciului Rutier Argeș au desfășurat 6 activități la Școala Gimnazială Beleți-Negrești cu 102 beneficiari;
polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Pitești au desfășurat 4 activități informativ-preventive, la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Pitești, cu un total de 124 de beneficiari;
polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Muncipiului Câmpulung și polițiștii Secției de Poliție Rurală Hârtiești au desfășurat activități la Școala Gimanzială nr. 1 Hârtiești, la Școala Primară Lespezi și la Școala Primară Lucinei, cu un total de 149 de beneficiari.
În ziua de 9 aprilie, polițiștii argeșeni, împreună cu reprezentanții celorlalte structuri amintite, au desfășurat 24 de activități preventive, după cum urmează:
polițiștii din cadul Biroului Siguranța Școlară au desfășurat o activitate la Liceul cu Program Sportiv Pitești cu 21 de beneficiari, 4 activități la Școala Primară ,,Gheorghe Bădescu” Arefu cu 56 de beneficiari, 4 activități la Școala Gimnazială ,,George Stephănescu” Arefu cu 61 de beneficiari, 2 activități la Grădinița cu Program Normal ,,Gheorghe Bădescu” Arefu cu 16 beneficiari, respectiv o activitate cu părinții la Școala Gimnazială Dobrești;
polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu polițiștii din Serviciului Rutier Argeș și cu reprezentanții Direcției Generale Asistența Socială și Protecția Copilului, au desfășurat 10 activități informativ-preventive, la Școala Gimnazială Dârmănești și la Liceul Tehnologic Stâlpeni, cu un total de 261 de beneficiari.
În ziua de 8 aprilie, polițiștii argeșeni, împreună cu reprezentanții celorlalte structuri amintite, au desfășurat 13 de activități preventive, după cum urmează:
- polițiștii din cadul Biroului Siguranța Școlară au desfășurat 2 activități la Liceul Tehnologic Topoloveni cu 34 de beneficiari, 5 activități la Liceul Tehnologic Mărăcineni cu 270 de beneficiari și o activitate la Școala Gimnazială ,Cotmeana cu 28 de beneficiari;
- polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat 3 activități informativ-preventive, la Liceul de Arte ,,Dinu Lipatti”, cu un total de 53 de beneficiari;
- polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, împreună cu lucrător din cadrul Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat 2 activități informativ-preventive, la clase de gimnaziu, respectiv a V-a și a VII-a din cadrul Liceului Tehnologic Topoloveni, cu 33 de beneficiari.
Activitățile se înscriu în efortul polițiștilor și al celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne pentru educarea tinerei generații și prevenirea victimizării, precum și a săvârșirii de fapte ce contravin normelor legale.