Activități preventive desfășurate de polițiști în Harghita cu ocazia „Zilei internaționale împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri”

Desfășurată în: Harghita

Ziua Internațională Împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri a fost marcată la Miercurea Ciuc prin intermediul unui eveniment la care au participat polițiști și specialiști în prevenirea, evaluarea și consilierea antidrog.

Data de 26 iunie a fost declarată de către ONU drept Ziua Internațională Împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri, iar prin intermediul acestei zile se dorește sensibilizarea oamenilor cu privire la problema majoră pe care drogurile ilicite o reprezintă pentru societate.

În municipiul Miercurea-Ciuc, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au răspuns ,,Prezent!” invitației lansate de specialiștii din cadrul Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Harghita care au organizat un eveniment cu această ocazie.

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au abordat, cu cetățenii prezenți, tematica activităților desfășurate în anul școlar care tocmai s-a încheiat, concentrându-se pe prevenirea consumului de droguri.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au prezentat cele două proiecte de prevenire a consumului de droguri: “Decizii Responsabile – Oportunități Garantate” și “BREAK FREE”.

Standul a inclus peste 100 de mesaje realizate de elevi în cadrul atelierului de lucru “Fii EROU în viața ta, NU VICTIMĂ”, care promovează o viață de calitate, relații solide în familie și beneficiile alegerilor responsabile. Siguranța și viitorul tinerilor reprezintă o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, iar prin diseminarea informațiilor privind prevenirea consumului de droguri, tinerii sunt mai bine pregătiți să facă alegeri sănătoase.

Alte activități:

Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat în data de

Sari la conținut