Activități preventive cu elevii din Pitești din 6 martie a.c.

Desfășurată în: Argeș

În data de 06 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat activități informativ-preventive, la Școala Gimnazială „Nicolae Simonide” din Pitești.

În cadrul activităților au fost prezentate aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, dar și cu privire la răspunderea contravențională și penală a minorilor și majorilor.

Totodată, au fost prezentate riscurile consumului substanțelor care creează dependență, în special a celor cu efect psihoactiv, fiind prezentate aspecte specifice Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

La activități au participat peste 60 de elevi și cadre didactice.

Alte activități:

Activități pentru creșterea gradului de siguranță în școli, în anul școlar 2024-2025 în județul Argeș

Activitatea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș cu atribuții în domeniul siguranței școlare, este orientată către îndeplinirea obiectivelor principale privind creșterea siguranței în școli, ce reprezintă unul dintre obiectivele prevăzute de Strategia Națională de Apărare a Țării, precum și un obiectiv strategic al Guvernului României.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente