Sari la conținut

Activități informativ-preventive pe linie de educație rutieră desfășurate de polițiștii sătmăreni

Desfășurată în: Satu Mare

În anul 2024, cele mai frecvente cauze ale accidentelor rutiere grave din România au fost indisciplina pietonilor, nerespectarea regimului legal de viteză și indisciplina bicicliștilor. Aceste trei cauze au reprezentat aproape 45% din totalul accidentelor rutiere grave și au generat peste 46% dintre decese. Este clar că măsurile de educație rutieră și respectarea regulilor de circulație sunt esențiale pentru prevenirea acestor tragedii.

În acest context, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare continuă să fie prezenți, și în acest an, în unitățile școlare și grădinițele sătmărene, pentru a informa copiii, în funcție de particularitățile de vârstă, cu privire la regulile de circulație, astfel încât aceștia să știe cum să circule atât singuri, cât și în grup, cum să traverseze corect strada, să nu folosească strada ca loc de joacă, să cunoască regulile de comportare în timpul călătoriei, în funcție de mijlocul de transport utilizat, să cunoască semnificația unor indicatoare de circulație destinate pietonilor și mai ales să cunoască și să înțeleagă consecințele nerespectării regulilor de circulație.

Astfel, în data de 19 martie a.c, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroului Siguranță Școlară și Secției de Poliție Rurală Valea Vinului s-au întâlnit cu elevii Școlii Gimnaziale Pomi, având ca deziderat siguranța rutieră și creșterea nivelului de informare a copiilor pe această problematică.

Polițiștii au răspuns întrebărilor elevilor, au reactualizat împreună cu ei regulile de circulație, au transmis mesaje preventive pentru o mai mare siguranță, i-au ,,provocat” pe copii la jocuri interactive pe covorașul rutier și au transpus, în condiții reale de trafic, cunoștințele privind circulația pe drumurile publice.

Demersurile preventive realizate cu participanții au vizat și promovarea profesiei de polițist, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Vinului prezentând și autospeciala, tehnica și echipamentul din dotare.

Dorința celor mici de a afla cât mai multe informații despre siguranța lor, precum și interesul manifestat din partea cadrelor didactice referitor la acest subiect constituie punctul de plecare în realizarea parteneriatului Familie – Școală – Poliția Română, eforturile comune întreprinse în acest sens contribuind la realizarea dezideratului comun: SIGURANȚA CELOR MICI și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică prin educarea copiilor în spirit preventiv.

Alte activități:

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară Satu-Mare au organizat două evenimente dedicate elevilor și părinților, în cadrul Proiectului “Educație pentru viață”

Educația pentru viață promovează un set de valori care contribuie la formarea unei societăți mai conștiente și mai responsabile, în special în ceea ce privește sănătatea publică și siguranța personală. Este esențial ca acest tip de educație să fie integrat încă de la vârste fragede, atât în familie, cât și în școli, pentru a dezvolta obiceiuri sănătoase și capacitatea de a lua decizii responsabile pe termen lung.

Citește tot »

Activități desfășurate premergător Zilei Poliției Române de către polițiștii sătmăreni

În perioada premergătoare Zilei Poliției Române, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Biroului Siguranța Școlară împreună cu cei din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Serviciului Resurse Umane, au desfășurat o serie de activități informativ – preventive destinate elevilor, având ca principal obiectiv promovarea profesiei de polițist și conștientizarea importanței respectării legii.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente