La data de 09 aprilie 2024, în baza Programului cadru de prevenire a infracţiunilor contra persoanei cu accent pe prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţa Şcolară Iași au organizat o serie de activităţi informativ – preventive la Școala Gimnazială „Carmen Sylva” din Iaşi.
Cu această ocazie, poliţiştii au transmis informații privind consecinţele comportamentului violent, a actelor de agresiune şi strategii de prevenire a unor comportamente violente; informații care vizează atât răspunderea penală a minorilor, dar şi a instituţiilor responsabile care pot interveni în susţinerea minorilor autori sau victime ale infracţiunilor.
De asemenea, nu au lipsit nici informațiile punctuale cu privire la siguranţa personală, accentul fiind pus asupra aspectelor pe care minorii trebuie să le cunoască şi să le pună în practică pentru a reduce riscul de a deveni victime.
Au participat 46 de elevi și 2 cadre didactice.