La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Iași, Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași și Serviciului Criminalistic Iași au desfășurat activități informativ-preventive, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 24, din municipiul Iași.
În cadrul activităților, au fost prezentate regulile de circulație ce trebuie cunoscute și respectate pentru a fi în siguranță în calitate de pieton, biciclist şi pasager în mijloacele de transport. În acest context, au fost puse în practică normele rutiere prezentate, în vederea însuşirii acestora, fiind utilizate materiale din dotarea laboratorului mobil de prevenire.
De asemenea, a fost prezentată trusa criminalistică, cei mici fiind curioși să afle cât mai multe despre metodele de ridicare și analiză a probelor. Aceștia au urmărit cu atenție demonstrațiile polițiștilor și au avut oportunitatea de a participa activ la exerciții practice.
Activitățile au avut un caracter interactiv, iar informațiile și mesajele transmise de polițiști au fost adecvate vârstei și nivelului de înțelegere al beneficiarilor.