La data de 7 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier și ce ai Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ – preventive în cadrul programului „Săptămâna Verde” la Școala Gimnaziala Nr.1 din localitatea Stănești, județul Giurgiu, având ca temă educația rutieră.
Activitatea a avut ca scop prezentarea principalelor reguli de circulație, pe înțelesul elevilor din ciclul primar și gimnazial.
Pe parcursul activității, micii participanți au învățat:
- cum să circule corect cu trotineta, bicicleta, mopedul sau rolele;
- regulile pentru o traversare sigură a drumului public;
- importanța cunoașterii semnelor de circulație din apropierea școlii și locuinței;
- cât de important este să fim atenți și precauți în trafic;
- care sunt consecințele nerespectării regulilor de circulație în calitate de pietoni, sau atunci când utilizează bicicleta, trotineta sau mopedul.
La sfârșitul activității, elevii din învățământul primar au participat la exerciții interactive de traversare regulamentară a străzii și de recunoaștere a semnificației indicatoarelor rutiere.
Prin astfel de activități, polițiștii giurgiuveni doresc să contribuie la creșterea nivelului de siguranță rutieră în rândul celor mici și de a-i încuraja să respecte regulile de circulație, devenind astfel participanți responsabili la trafic.
La activitate au participat aproximativ 120 de elevi si 8 cadre didactice.