În ziua de 18 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au desfășurat activități informativ-preventive, în cadrul Campaniei „Law is cool”, la Școala Gimnazială „Matei Basarab” și la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”, din Pitești.
În cadrul activităților au fost prezentate aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, dar și cu privire la răspunderea contravențională și penală a minorilor și majorilor.
Totodată, au fost prezentate riscurile consumului substanțelor care creează dependență, în special a celor cu efect psihoactiv, fiind prezentate aspecte specifice Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
La activități au participat peste 80 de elevi și cadre didactice.