Activităţi informativ – preventive desfășurate în județul Iași în cadrul Campaniei „Împreună pentru o vacanţă în siguranţă!”

Desfășurată în: Iași

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Biroul Siguranța Școlară în colaborare cu Arhiepiscopia Iaşilor au desfăşurat două activităţi informativ – preventive cu minorii prezenţi în cadrul Taberei ,,Pridvorul Satului” organizată în Satul Nou, comuna Schitu Duca, judeţul Iaşi.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au discutat despre evenimentele negative în care pot fi implicaţi pe timpul vacanţei de vară (implicarea în incidente rutiere, săvârşirea unor fapte de violenţă, comiterea unor fapte de natură penală), fiind transmise informații cu privire la conştientizarea de către minori a consecinţelor consumului de tutun, de substanţe psihoactive şi alcool.

Beneficiarii au fost informați cu privire la selectarea atentă a grupului de prieteni, iar personalul aflat în activitate a fost informat cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicaţi minorii, modul de raportare şi de intervenţie în astfel de situaţii.

La activitățile desfășurate au participat 120 de persoane și 6 reprezentanți ai parohiei.

Alte activități:

Activități informativ preventive în “Școala Altfel” alături de polițiștii din Iași

Astăzi, 16 decembrie a.c., cu prilejul Săptămânii Școala Altfel, dar și în baza Campaniei ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.” și a Proiectului ,,Alegeri înțelepte”, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat patru activități informativ – preventive la Colegiul Național ,,Garabet Ibrăileanu” și la Școala Gimnazială ,,George Călinescu”, din Iași.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Sari la conținut