Sari la conținut

Activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii ieșeni la festivalul Inimo

Desfășurată în: Iași

În perioada 15-18 august a.c, în baza Programului cadru de prevenire a criminalității informatice și a Programului cadru de victimizare a minorilor, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași, Biroului Siguranța Școlară Iași,  împreună cu reprezentanți ai A.N.A.-C.R.P.E.C.A,  și ai A.N.I.T.P.– Centrul Regional Iași și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, au desfășurat 12 activități pe stadionul USV Arena Agronomie Iași, în cadrul festivalului „INIMO”, având ca teme prevenirea consumului și traficului de droguri, prevenirea traficului de persoane, prevenirea înșelăciunilor în mediul online și prevenirea victimizării minorilor.

Cu această ocazie, au fost transmise persoanelor prezente informații privind aspectele legislative, cauzele şi consecinţele consumului de substanţe psihoactive (creşterea nivelului comportamentului infracţional violent în rândul adolescenţilor care consumă alcool şi droguri), privind modul în care infractorii acţionează, mijloacele folosite de aceştia pentru a fi cât mai credibili şi a produce pagube cât mai mari, privind tipurile de exploatare a victimelor  traficului de persoane (sexuală, cerșetorie, prin muncă), modificările legislative privind consumul produselor din tutun şi a produselor conexe, a băuturilor energizante şi a alcoolului de către minori, precum și recomandări preventive, noțiuni despre siguranța personală pentru a nu deveni victima infractorilor, precum și informații privind siguranța rutieră – principalele reguli de circulație ce trebuie respectate, pentru a fi în siguranță în calitate de pieton, biciclist.

Totodată, beneficiarii au fost informaţi ca, în situaţia în care au cunoştinţe despre persoane consumatoare de droguri să le îndrume la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iaşi, din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, în vederea acordării serviciilor gratuite de evaluare, consiliere psihologică, socială, de grup, familială pentru renunţarea la consumul de droguri.

Au fost distribuite 1570 de flyere pentru prevenirea consumului de droguri, 1500 de flyere privind prevenirea faptelor de înșelăciune în mediul online, 300 materiale informative privind normele de conduită la adunările publice și 700 de flyere privind prevenirea victimizării minorilor, unui număr 3700 de beneficiari.

Alte activități:

Activități preventive ale polițiștilor de la Siguranța Școlară, în școlile din Târgu Frumos

La data de 6 martie a.c., în cadrul campaniei ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Iași și Poliției Orașului Târgu Frumos au desfășurat 5 activităţi informativ – preventive, la Școala Profesională Specială „Trinitas”, Școala Gimnazială ,,Garabet Ibrăileanu” și Liceul Teoretic ,,Petru Rareș”, toate din orașul Târgu Frumos.

Citește tot »

Activități informativ-preventive desfășurate de polițiști la Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza” și Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații „Gheorghe Mârzescu”, din municipiul Iași

La data de 5 martie a.c., în cadrul proiectului „Știu că pot spune NU” și a programului de prevenire a faptelor antisociale „Prioritate la siguranță în școli – Educația învinge!”, polițiștii Biroului Siguranța Școlară Iași, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, au desfășurat 12 activități informativ-preventive, la Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza”, din municipiul Iași.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente