Activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Argeș pe 5 martie a.c.

Desfășurată în: Argeș

În data de 05 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat activități informativ-preventive, la Școala Gimnazială „I.C. Lăzărescu” din Țițești și Școala Gimnazială din Stâlpeni.

În cadrul activităților au fost prezentate aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, dar și cu privire la răspunderea contravențională și penală a minorilor și majorilor.

Totodată, au fost prezentate riscurile consumului substanțelor care creează dependență, în special a celor cu efect psihoactiv, fiind prezentate aspecte specifice Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

La activități au participat peste 60 de elevi și cadre didactice.

Alte activități:

Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Sari la conținut