Sari la conținut

Activităţi informativ – preventive desfășurate de polițiști la Iași pe 16 ianuarie a.c.

Desfășurată în: Iași

La data de 16 ianuarie 2024, în baza Programului cadru de prevenire a infracţiunilor contra persoanei cu accent pe prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și a Proiectului de prevenire „Școală fără bullying”, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Iaşi au organizat şi desfăşurat cinci activități informativ – preventive la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iași.

Cu această ocazie, poliţiştii au transmis informații privind cauzele şi formele de agresiune întâlnite în rândul minorilor; aspecte legislative – răspunderea contravenţională şi penală a minorilor; conştientizarea consecinţelor (fizice, psihologice, juridice etc.) ale faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase; recomandări pentru prevenirea victimizării minorilor.

În cadrul activităților s-a pus accentul și pe fenomenul de violenţă fizică şi psihologică; conştientizarea impactului şi a consecinţelor comportamentului de tip bullying; trăsăturile relevante al unui elev aflat în situaţii de risc; aspecte legislative: riscurile şi consecinţele asociate comportamentului infracţional; răspunderea penală a minorului şi instituţiile responsabile care pot interveni în susţinerea minorilor autori sau victime ale infracţiunilor.

La activități au participat 300 de elevi și 11 cadre didactice.

Alte activități:

Activități preventive ale polițiștilor de la Siguranța Școlară, în școlile din Târgu Frumos

La data de 6 martie a.c., în cadrul campaniei ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Iași și Poliției Orașului Târgu Frumos au desfășurat 5 activităţi informativ – preventive, la Școala Profesională Specială „Trinitas”, Școala Gimnazială ,,Garabet Ibrăileanu” și Liceul Teoretic ,,Petru Rareș”, toate din orașul Târgu Frumos.

Citește tot »

Activități informativ-preventive desfășurate de polițiști la Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza” și Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații „Gheorghe Mârzescu”, din municipiul Iași

La data de 5 martie a.c., în cadrul proiectului „Știu că pot spune NU” și a programului de prevenire a faptelor antisociale „Prioritate la siguranță în școli – Educația învinge!”, polițiștii Biroului Siguranța Școlară Iași, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, au desfășurat 12 activități informativ-preventive, la Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza”, din municipiul Iași.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente