Activități informativ-preventive desfășurate de polițiști în municipiul Pitești

Desfășurată în: Argeș

În ziua de 24 iulie a.c., polițiștii argeșeni din cadrul Biroului Siguranța Școlară și Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității au continuat activitățile informativ-preventive, în zona unui centru comercial din municipiul Pitești.

Polițiștii au purtat discuții, în special cu tineri, în contextul vacanțelor/taberelor/excursiilor în zona litoralului sau în zona montană, precum și al prezenței în zonele de petrecere a timpului liber/festivaluri/petreceri private.

Temele abordate au fost:

– riscurile asociate consumului de substanțe ce creează dependență, în special al aspectelor legate de consumul de droguri, al implicațiilor legale și al posibilităților de sprijinire a persoanelor care au deja dependență;

-prevenirea agresiunilor sexuale;

-prevenirea faptelor contra patrimoniului (prevenirea furturilor).

De asemenea, a fost desfășurată o activitate informativ-preventivă în cadrul Campaniei „Împreună pentru o vacanță în siguranță”, adresată minorilor proveniți din sistemul de protecţie socială din cadrul Complexului de Servicii Comunitare din Municipiul Câmpulung.

Activitățile au avut ca beneficiari peste 100 de persoane. Totodată, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, au acționat pentru prevenirea și combaterea traficului de droguri, în intervalul orar 21.00-01.00, fiind legitimate și verificate mai multe persoane, cu ajutorul aplicației e-DAC.

Alte activități:

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat în data de 5 decembrie a.c., activitățile din unitățile de învățământ destinate creșterii gradului de siguranță în mediul școlar și responsabilizării tinerilor.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat în data de

Sari la conținut