Activități informativ-preventive desfășurate de polițiști în luna noiembrie în unitățile de învățământ din județul Vrancea

Desfășurată în: Vrancea

Polițiștii din județul Vrancea continuă să desfășoare activități educativ-preventive în școli, participând la întâlniri atât cu elevii, cât și cu cadrele didactice, pentru a promova siguranța în mediul educațional. Astfel, reprezentanții Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au organizat de la începutul lunii noiembrie și până în prezent peste 230 de activități informativ-preventive în unitățile de învățământ din județ, activități la care au luat parte aproximativ 6445 de persoane, printre care elevi, profesori și părinți. Scopul principal al acestor acțiuni este de a sensibiliza întreaga comunitate școlară – părinți, profesori și elevi – asupra importanței asigurării unui climat de siguranță adecvat în școli.

Prin aceste activități, polițiștii doresc să prevină victimizarea minorilor, să combată delincvența juvenilă și să reducă infracționalitatea în rândul tinerelor generații, oferind informații utile pentru prevenirea unor comportamente riscante. În cadrul întâlnirilor, polițiștii au abordat subiecte precum riscurile asociate consumului de droguri, violența fizică și psihologică, fenomenul bullying-ului și cyberbullying-ului.

De asemenea, a fost prezentat un spot video în cadrul campaniei de informare. Polițiștii vrânceni intenționează să continue aceste activități de prevenire pe parcursul întregului an școlar, având ca obiectiv crearea unui mediu școlar sigur și sănătos, în care copii și tineri să se poată dezvolta armonios, fără a fi expuși pericolelor din jur.

Alte activități:

Activitate informativ-preventivă desfășurată de polițiștii vrânceni la Târgul de carte al Bibliotecii „Duiliu Zamfirescu” ediția a XVIII-a

La data de 23 octombrie a.c., în municipiul Focșani, la Târgul de carte al Bibliotecii Duiliu Zamfirescu ediția a XVIII-a, cu ocazia lansării de carte „Drogul o plăcere, o durere?…Sigur nu mare dezastru!” – autor profesor universitar Ruxandra Rășcanu, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, au prezentat și dezbătut aspecte privind campania naţională ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat în data de

Sari la conținut