Activități informativ-preventive desfășurate de polițiști în județul Harghita

Desfășurată în: Harghita

La data de  11 noiembrie 2024, polițiștii de la Siguranța Școlară au fost prezenți în mai multe unități de învățământ din județul Harghita, respectiv în Gheorgheni, Valea Strâmbă, Dârjiu, Șoimușu Mare și Șoimușu Mic și au desfășurat activități cu scopul de a preveni comportamentele violente și consumul de substanțe interzise în rândul elevilor.

Aceste activități au inclus întâlniri educative, prezentări interactive și sesiuni de informare, toate menite să crească gradul de conștientizare în rândul tinerilor asupra riscurilor asociate consumului de droguri și violenței.

Prin sesiuni de informare și materiale educative, cei aproximativ 200 de elevi și 30 de cadre didactice, au aflat despre efectele negative pe termen scurt și lung ale consumului de droguri asupra sănătății și asupra performanțelor academice.

Totodată, au fost discutate implicațiile legale ale deținerii și consumului de substanțe interzise.

În cadrul întâlnirilor, polițiștii au încurajat elevii să adopte metode de rezolvare a conflictelor prin dialog și respect reciproc, prevenind astfel situațiile de violență fizică și verbală.

În cadrul unor prezentări adaptate vârstei elevilor, polițiștii au utilizat exemple concrete, explicând impactul consumului de droguri asupra organismului și modul în care violența afectează relațiile și viitorul celor implicați.

Fiecare elev a primit materiale informative (pliante, broșuri) care detaliază riscurile drogurilor și sfaturi pentru a evita situațiile de risc, acestea fiind disponibile ca urmare suportului oferit de reprezentanții Corpului Național al Polițiștilor.

De asemenea, polițiștii au participat la o ședință alături de consilierii școlari din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Harghita, unde au  prezentat informații cu privire la activitățile desfășurate cu scopul prevenirii violenței și a consumului de droguri, acțiuni cuprinse în campania ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția“, asigurându-se de continuitatea mesajelor transmise.

Astfel, toți cei implicați au fost informați cu privire la semnele consumului de droguri și modalitățile de identificare a unui comportament agresiv în rândul adolescenților.

Alte activități:

Activități de informare și prevenire a violenței și consumului de droguri desfășurate de polițiști harghițeni în unitățile de învățământ din județ

În zilele de 5 și 6 noiembrie 2024, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Harghita au desfășurat activități de informare și prevenire în unități școlare din Mihăileni, Odorheiu Secuiesc și Lunca de Sus, în cazul celei din urmă, în această săptămână, fiind în derulare programul ,,Școala Altfel”.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat în data de

Sari la conținut