Activități educativ-preventive desfășurate la Brăila în cadrul proiectului local ”Unim inimi…Construim generații”

Desfășurată în: Brăila

La data de 27 februarie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Biroul Siguranța Școlară și Biroul Proximitate au răspuns invitației directorului Liceului Tehnologic ”Panait Istrati” Brăila de a participa la activități de informare a elevilor, în cadrul Proiectului local ”Unim inimi…Construim generații”, inițiat de unitatea de învățământ, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brăila, pe parcursul acestui an școlar.

Polițiștii de siguranță școlară și de proximitate au prezentat elevilor care sunt limitele răspunderii penale și contravenționale, care sunt măsurile educative care pot fi luate față de minorii care au împlinit vârsta de 14 ani și au discernământ și au explicat noțiunile de contravenție și infracțiune, indicând și care sunt principalele fapte ilegale în care sunt implicați elevii în calitate de victime sau autori.

  De asemenea, elevilor le-au fost prezentate aspecte referitoare la infracțiunile contra persoanei și infracțiunile contra patrimoniului, diferența dintre furt, tâlhărie și însușire a bunului găsit, ce înseamnă lovirea sau alte violențe și ce efect poate avea asupra victimei.

Având în vedere faptul că elevii sunt preponderent implicați în fapte cu violență, polițiștii readuc în atenția acestora modificările aduse de Codul Penal în reglementarea infracțiunii de Lovire sau alte violenţe – articolul 193:

(1)Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2)Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

 (2^1)Limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi (2) se majorează cu o treime atunci când:

a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

b)victima este un minor;

c)fapta este săvârşită în public;

d)făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(4) În cazul faptelor săvârşite în condiţiile alin. (2^1), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.

Totodată, în cadrul întâlnirilor cu elevii, polițiștii au prezentat prevederile infracțiunii de “portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” în incinta unităților de învățământ, precum și aspecte referitoare la interdicțiile aduse de legea învățământului preuniversitar, privind comportamentul elevilor în unitatea de învățământ. Dintre acestea reamintim: consumul de tutun, băuturi alcoolice, deţinerea sau consumul droguri sau alte substanțe interzise în perimetrul unităţii de învăţământ, afișarea unei conduite jignitoare, indecente, de intimidare, de discriminare şi manifestarea violenţei în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ, provocarea, instigarea și participarea la acte de violenţă. Activităților polițiștilor brăileni în cadrul Proiectului ”Unim inimi…Construim generații” vor continua până în luna martie 2024.

Alte activități:

Activități de prevenire în sistem integrat derulate cu ocazia Zilelor Municipiului Brăila

Reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Brăila,  împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brăila, au derulat în zilele de 12, 13 și 14 august a.c, în sistem integrat, activități de informare a copiilor și persoanelor adulte prezente la manifestările organizate cu ocazia Zilelor Brăilei.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente