Activități educativ-preventive desfășurate de polițiștii din Caraș-Severin în cadrul Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase

Desfășurată în: Caraș-Severin

Astăzi, 9 iunie a.c., polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu polițiști de la Poliția Orașului Oravița și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin au desfășurat activități de informare a elevilor și a cadrelor didactice, în orașul Oravița, în vederea creșterii gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea obiectelor periculoase incinta unităților de învățământ preuniversitar.

Aproximativ 150 de elevi și 11 profesori de la Liceul Teoretic „General Dragalina” și Școala Gimnazială „Romul Ladea” au fost informați cu privire la consecințele fizice, psihologice și juridice asociate faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

De la demararea campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu polițiștii de la celelalte structuri ale Inspectoratului, au desfășurat 137 de activități de prevenire în 118 unități de învățământ (58 din mediul urban și 60 din mediul rural), la care au participat 4.282 de elevi (1.824 în mediul urban și 2.458 în mediul rural) din cadrul ciclurilor primare, gimnaziale și liceale.

Totodată, au fost desfășurate și 55 de activități de informare a cadrelor didactice și a părinților/reprezentanților legali ai elevilor cu privire la importanța, mecanismul și consecințele sesizării faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, reprezintă o prioritate pentru polițiști.

Recomandări pentru elevi:

Informați-vă cu privire la prevederile legale referitoare la portul sau folosirea unor obiecte periculoase în mediul școlar, precum și referitor la consecințele legale, întrucât, în situaţia în care sunteți identificați cu un asemenea obiect asupra voastră, riscați pedeapsa cu amendă penală sau închisoare.

Evitați să purtați asupra voastră sau să introduceți în incinta unităților de învățământ obiecte din categoria celor periculoase (de exemplu: cuțit, briceag, pumnal, foarfecă etc), care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor prin lovire, tăiere sau împungere.

Evitați conflictele fizice sau verbale cu alți elevi, conștientizați faptul că prin folosirea unui asemenea obiect vă puteți periclita integritatea corporală/viaţa proprie sau pe cea a altor persoane.

Dacă observați că un coleg are asupra sa obiecte din categoria celor periculoase, anunțați imediat un cadru didactic sau altă persoană adultă din unitatea de învățământ.

Recomandări  pentru părinți:

Vorbiți cu copiii dumneavoastră despre pericolul și consecințele folosirii unor obiecte periculoase, despre faptul că este interzisă introducerea unor astfel de obiecte în mediul școlar.

Explicați-le că este de dorit să evite orice conflict fizic sau verbal, iar în cazul în care sunt expuși unei asemenea situații, să solicite sprijinul unui cadru didactic sau unui adult de încredere, pentru găsirea unor soluții amiabile de rezolvare.

Verificați obiectele pe care copiii le poartă asupra lor sau în ghiozdane atunci când merg la şcoală, având în vedere riscurile la care se supun prin portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Încercați să cunoașteți activitatea copiilor dumneavoastră din mediul online, precum și anturajul acestora, având în vedere faptul că pot achiziționa și purta asupra lor obiecte din categoria celor periculoase (cuțite, bricege, pumnale, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant etc) iar prin folosirea lor se pot pune în pericol atât pe ei, cât pe cei împotriva căruia se acţionează.

Recomandări pentru cadrele didactice:

Să manifeste vigilență cu privire la comportamentul elevilor, să le explice acestora riscurile portului/folosirii unor obiecte periculoase în mediul școlar, iar  atunci când iau cunoştinţă de faptul că un elev a introdus în unitatea de învăţământ un obiect periculos, să sesizeze de urgenţă poliţia (prin intermediul SNUAU 112 sau prin sesizare directă la subunitatea de poliţie / poliţistul în responsabilitatea căruia se află unitatea de învăţământ).

În conformitate cu prevederile art. 372 Cod penal,  constituie infracţiunea de “Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”:

(1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:

a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;

b)arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;

c)substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (3)Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

Alte activități:

Activități de informare și prevenire a cyberbullying-ului desfășurate în vacanța de vară de polițiștii din Caraș-Severin

În perioada vacanței de vară, polițiștii cărășeni continuă să fie în mijlocul elevilor, prin activități informativ-preventive care să îi învețe cum să fie în siguranță atât în interacțiunea fizică cu ceilalți, cât și în mediul virtual, având în vedere că tinerii socializează pe internet și petrec mult timp pe grupuri și rețele sociale.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat în data de

Sari la conținut