Polițiștii au sărbătorit 202 ani de la înființarea Poliției Române și în Botoșani.
Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani a fost locul în care, astăzi 25 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și-au dat întâlnire cu comunitatea.
La activitățile desfășurate cu ocazia celebrării a 202 ani de la înființarea Poliției Române au participat polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Biroului pentru Protecția Animalelor, Compartimentul de analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului de Siguranță Școlară.
Polițiștii au prezentat tehnica de intervenție, armamentul și autospecialele din dotare, însă atracția evenimentului au fost ”mascații”, care i-au cucerit pe copiii de toate vârstele. O surpriză pentru polițiști și pentru cei prezenți la eveniment a reprezentat-o apariția micului Aryan, copilul pentru căutarea căruia au fost mobilizate toate structurile Ministerului Afacerilor Interne și întreaga comunitate. Cei trei polițiști care l-au găsit în pădure, au profitat de moment, și i-au dăruit jucării care să-i amintească de instituția noastră.