La data de 03 aprilie a.c., polițiștii Biroului Siguranţa Şcolară și Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin în parteneriat cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Mehedinți au organizat și desfășurat o activitate de prevenire a delincvenței juvenile în cadrul ,,Campaniei de prevenire a criminalității, precum și de facilitare a reintegrării sociale a persoanelor private de libertate’’.
Activitatea a avut loc în incinta Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin unde au participat elevi și cadre didactice de la mai multe unități de învățământ.
Valorificarea experienței persoanelor condamnate poate condiționa asumarea și învățarea unor atitudini și comportamente dezirabile social și evitarea comportamentelor delincvente.
De asemenea, interacțiunea directă cu lucrătorii din sistemul de detenție sau cu persoanele private de libertate contribuie la o mai bună cunoaștere a mediului penitenciar de către societatea civilă și la înțelegerea fenomenului infracționalității, în sensul prevenirii comportamentelor de acest gen.
În cadrul activității au fost dezbătute aspecte legate de răspunderea penală și contravențională a tinerilor, de consecințele frecventării unor anturaje nepotrivite, dar și probleme frecvente cu care tinerii se pot confrunta în mediul social: violența în rândul tinerilor, bullying-ul, consumul de substanțe interzise, capcanele diferitelor site-uri de socializare.