În perioada 22-26 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu specialiști din cadrul A.N.I.T.P. au desfășurat activități informativ-preventive atât în unitățile școlare din Piatra-Neamț, Roman și Vaduri, cât și în cadrul Centrului Împreună din Piatra-Neamț.
Temele abordate de către polițiști au fost următoarele: prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a fenomenului de bullying, prevenirea consumului de substanțe interzise și a portului de obiecte periculoase, dar și conștientizarea cu privire la pedepsele prevăzute de lege în cazul săvârșirii acestor fapte.
Elevii au fost informați cu privire la principalele fapte antisociale care pot fi săvârşite de către aceştia, implicaţiile pe care le au asupra lor, principalele genuri de fapte cu caracter infracţional sau contravenţional comise în incinta şi în zona adiacentă unităţilor şcolare.
Aceștia şi-au însușit cunoștințe privind normele de convieţuire socială ce trebuie urmate pentru promovarea unui comportament civic bazat pe respect, au învățat cum să identifice formele de violență din școală și potențialele pericole, dar și care sunt modalităţile de sesizare a unor eventuale fapte antisociale de care au luat cunoştinţă sau cărora le-au căzut victime.
Totodată, discuțiile purtate de polițiștii de prevenire împreună cu specialiștii ANITP au vizat prevenirea victimizării și a traficului de persoane în județul Neamț.