Polițiștii au continuat activitățile de informare, derulate în cadrul proiectelor de prevenire aflate în curs de implementare.
Astfel, miercuri, 14 februarie a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei de la Postul de Poliție Comandău, au desfășurat, la Școala Gimnazială ,,Horn Dávid” din comuna Comandău, activități în cadrul Proiectului – Reducerea vulnerabilităţii la traficul de persoane în scopul exploatării prin muncă a cetăţenilor români aflaţi în țară și în afara granițelor României, al Campaniei ,,Dincolo de aparențe” și al Campaniei de informare privind modificările aduse Codului Penal prin Legea nr. 213/2023.
Polițiștii au discutat cu elevii și cadrele didactice prezentepe tema consecințelor legale ale faptelor circumscrise violenței, comise în unitățile de învățământ, identificarea comportamentelor de risc și a situațiilor vulnerabile, la care pot fi expuși elevii, în vederea reducerii victimizării acestora, riscuri precum potențialul de a deveni victimă a rețelelor de trafic de persoane sau siguranța interacțiunilor, atât în viața reală cât și în mediul online.
Pentru o experiență online cât mai sigură, atât pentru adulți cât și pentru cei mai mici, reamintim câteva sfaturi, de care ar trebui să ținem cont atunci când navigăm pe Internet:
- Evitați să accesați link-uri primite din surse necunoscute, pe mail sau prin SMS, prin intermediul comunicărilor de pe social media ori prin intermediul platformelor de tip chat și nu completați datele personale sau bancare pe acestea.
- Nu dezvăluiți datele de pe cardul bancar: nume, număr, data de expirare, CVV2/CVC (numărul de trei cifre de pe spatele cardului). Nu introduceți codul PIN pe site-uri de internet și nu îl divulgați niciodată. Site-ul pe care urmează să fie introduse datele cardului pentru efectuarea unei plăți online trebuie să fie securizat, adică linkul începe cu https. Plățile se efectuează doar când sunteți conectați la rețele sigure, nu la rețele publice.
- Nu furnizați niciodată altor persoane datele de autentificare la conturi (username, parola, cod suplimentar de autentificare sau cod de back-up).
- Nu dați click atunci când sunteți etichetați într-o postare din social media care promite câștiguri mari și fiți atenți la mesajele care par să vină din partea băncilor. Mesajele false conțin, de multe ori, formule de adresare impersonale, greșeli gramaticale sau de exprimare.
- Nu trebuie efectuate transferuri și procesate operațiuni doar în baza unui e-mail sau a unei solicitări telefonice urgente, fără a face o verificare a autenticității mesajului. Băncile nu solicită niciodată date confidențiale cum ar fi datele cardurilor, parole de acces, coduri PIN, nici telefonic, nici prin SMS, nici prin e-mail și nici prin completarea acestora pe website.
- Citiți cu atenție, înainte de a deschide, orice mesaj sau un fișier care pare a fi transmis de la bancă sau de alte persoane/instituții și, dacă aveți suspiciuni, contactați expeditorul, pentru validarea conținutului mesajului primit, pe un canal de comunicare diferit.
- Dacă trebuie să primiți bani, IBAN-ul (numărul de cont format din 24 de caractere, litere și cifre) este cel ce trebuie comunicat și nu datele de pe card. Solicitarea datelor cardului de către alte persoane este de fapt o capcană, deoarece cardul este un instrument de plată și nu un instrument de încasare bani.
Atenție la propunerile de investiții! Câștigurile mari și neașteptate pot ascunde tentative de fraude. Verificați informațiile legate de investiții și atenție sporită la fenomenul în care imaginea și vocea persoanelor publice sunt folosite pentru a te convinge să investești sau să instalezi aplicații care au acces ulterior la contul tău bancar.
Recomandăm tuturor utilizatorilor de Internet să instaleze cele mai recente actualizări ale sistemului de operare și un antivirus. Să se asigure că toate dispozitivele pe care le folosesc pentru a naviga pe internet funcționează în baza versiunilor actualizate ale sistemelor de operare și sunt protejate cu o soluție antivirus eficientă.