În data de 18 octombrie a.c., cu ocazia Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, polițiștii olteni au marcat momentul prin întâlniri cu elevii și cadrele didactice, chiar în cadrul unităților de învățământ.
Oamenii legii le-au vorbit despre conștientizarea privind traficul de persoane și despre riscurile și consecințele acestei infracțiuni grave.
În contextul Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei de ordine publică, alături de specialiști din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, au desfășurat activități de informare și prevenire în unitățile de învățământ din județ. Aceste acțiuni au vizat creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor și a cadrelor didactice despre riscurile și consecințele traficului de persoane.
Echipele de polițiști și specialiști au oferit informații utile și materiale educaționale, axându-se pe recunoașterea semnelor de avertizare și pe modalitățile de prevenire a acestui fenomen.
Polițiștii spun că vor continua să colaboreze cu unitățile de învățământ pentru a organiza sesiuni informative și activități interactive pe această temă, subliniind importanța implicării comunității în combaterea traficului de persoane.

