Activitate informativ-preventivă desfășurată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Galați pe 22 martie a.c.

Desfășurată în: Galați

În data de 22 martie 2024, la Inspectoratului de Poliție Județean Galați, a fost organizată Ziua Porților Deschise, activitate desfășurată cu ocazia celebrării a 202 ani de la înființarea Poliției Române, dar și cu ocazia sărbătoririi la data de 25 martie a Zilei Poliției Române.

La eveniment au participat polițiști de la cele mai importante structuri ale instituției, respectiv Serviciul Resurse Umane, Serviciul Pregătire Profesională, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroul Siguranța Școlară, Biroul pentru Protecția Animalelor, Serviciul Rutier, Serviciul Criminalistic, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Poliția Municipiului Galați – Ordine Publică.

Vizitatorii mici, dar și cei mai mari, au participat la ateliere interactive, au parcurs exerciții demonstrative și s-au familiarizat cu tehnica și dotarea folosită în activitatea de poliție, prezentată la standuri expoziționale, cu autospecialele de poliție rutieră și ordine publică, laboratorul criminalistic mobil, precum și cu instrumentele polițiștilor criminaliști. Cei mai mici dintre vizitatori au fost recompensați de către gazdele evenimentului, pentru interesul manifestat, cu câte o porție delicioasă de tort.

De asemenea, persoanele interesate să urmeze o carieră în acest domeniu au obținut detalii și informații cu privire la oferta educațională și modalitatea de înscriere pentru admiterea în școlile de poliție.

În același context, și Poliţia Municipiului Tecuci a organizat, la sediul Muzeului de Istorie „Teodor Cincu”, din municipiul Tecuci, a doua ediţie a evenimentului „Ziua Poliţiei Române la muzeu”, unde trupele Serviciului pentru Acţiuni Speciale au prezentat echipamentele de intervenție, iar în cadrul „Atelierului de criminalistică”, vizitatorii s-au familiarizat cu instrumentarul de lucru utilizat în acţiunile de cercetare a infracţiunilor, accidentelor şi crimelor. La cele două evenimente au participat aproximativ 3.000 de persoane care au dorit să le ureze polițiștilor gălățeni “La mulți ani și succes în activitate!”

Alte activități:

Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente