Sari la conținut

Acțiuni pentru siguranța elevilor, desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai polițiilor orașelor Beclean și Năsăud din 8 februarie a.c.

Desfășurată în: Bistrița-Năsăud

La data de 8 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu cei de la Postul de Poliție Lunca Ilvei au organizat și desfășurat o acțiune pentru siguranța elevilor, prevenirea absenteismului școlar, a consumului de tutun, precum și prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri. Totodată, s-a acționat și pentru prevenirea delincvenței juvenile.

Astfel, în intervalul 09.00-14.00, în urma controalelor efectuate în unitățile școlare de pe raza comunei Lunca Ilvei, au fost legitimate 20 de persoane și au fost depistați doi elevi care absentau de la cursuri, fiind întocmite informări către conducerea școlilor. De asemenea, polițiștii au efectuat 9 activități preventive la clasă, pe diverse teme, precum și instructaje cu 6 agenți de pază ai școlilor.

În orașele Beclean și Năsăud, polițiștii au desfășurat alte 2 acțiuni similare, fiind efectuate verificări în proximitatea unităților de învățământ, dar și în incita școlilor. Astfel, în Beclean, în intervalul orar 11.00-13.00, polițiștii au efectuat verificări în incinta școlilor, dar și în 6 localuri publice din oraș și au legitimat 17 persoane. Au depistat 7 elevi care nu frecventau cursurile și au întocmit informări către conducerea școlilor unde aceștia învață. Totodată, au fost oprite pentru control 6 autovehicule și au fost aplicate 4 avertismente pentru abateri la regimul rutier.

În Năsăud, în intervalul orar 09.00-11.00, polițiștii au acționat pentru siguranța elevilor împreună cu jandarmi și au efectuat verificări pentru prevenirea absenteismului școlar, menţinerea şi asigurarea ordinii publice în unităţile şcolare. Astfel, au fost verificate 8 localuri publice, fiind depistați 4 elevi care absentau de la cursuri. Totodată, în trafic, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale la regimul rutier, în valoare de 495 de lei.

Alte activități:

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și absenteismului școlar, desfășurate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară Bistrița-Năsăud împreună cu jandarmi

La data de 28 februarie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Bistrița-Năsăud, împreună cu jandarmi au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, a faptelor săvârșite cu violență, precum și prevenirea comercializării produselor din tutun elevilor și prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente