Sari la conținut

Acțiuni pentru siguranța elevilor, desfășurate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară Bistrița-Năsăud, Ordine Publică și Prevenire pe 11 aprilie a.c.

Desfășurată în: Bistrița-Năsăud

La data de 11 aprilie a.c., în intervalul orar 09.00-15.00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița – Biroului Ordine Publică, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mărișelu și polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au acționat în vederea prevenirii absenteismului şcolar și victimizării minorilor.

În cadrul activităților au fost legitimate 35 de persoane și au fost depistați 13 elevi care absentau de la cursuri. Totodată au fost instruiți 5 agenți de pază.

Cu privire la încălcarea prevederilor Legii 349/2002 și Legii 61/1991, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 de lei.

Alte activități:

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și absenteismului școlar, desfășurate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară Bistrița-Năsăud împreună cu jandarmi

La data de 28 februarie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Bistrița-Năsăud, împreună cu jandarmi au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, a faptelor săvârșite cu violență, precum și prevenirea comercializării produselor din tutun elevilor și prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri.

Citește tot »
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente